Sporturi   •   Tenis   •   PERFORMANŢĂ

Alexandra Dulgheru, în semifinale la Budapesta

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 09 iulie 2010

Alexandra Dulgheru s-a calificat în semifinalele turneului de tenis de la Budapesta, turneu dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari.

Românca a învins-o în sferturile de finală pe Anastasija Sevastova (Letonia), cu 6-7 (1), 6-2, 7-6 (4), după o partidă care a durat peste două ore şi patruzeci de minute. În primul set, cele două jucătoare au făcut cîte trei break-uri fiecare, cîştigîndu-şi tot de atîtea ori game-urile pe propriul serviciu, iar scorul a devenit 6-6. În tie-break, favorita numărul doi nu a avut nici o şansă în faţa jucătoarei din Letonia care s-a impus cu 7-1.

Setul secund a fost la discreţia Alexandrei Dulgheru care, datorită celor două break-uri reuşite, s-a desprins decisiv, 6-2, şi a egalat situaţia de pe tabelă. În actul decisiv, Sevastova a preluat conducerea, 4-1, pe seama unui joc mai slab al româncei, însă Dulgheru a revenit şi a echilibrat scorul, 5-5. Cele două ai ajuns din nou la tie-break. De această dată, experienţa româncei a ajutat-o să întoarcă soarta meciului în favoarea sa şi a cîştigat cu 7-4, adjudecîndu-şi setul şi totodată accederea în semifinale.

În penultimul act al competiţiei, Alexandra Dulgheru o va întîlni pe învingătoarea din partida Agnes Szavay (Ungaria), favorită şapte şi Alize Cornet (Franţa). Pentru performanţa reuşită, sportiva va primi 130 de puncte WTA şi 10.200 de dolari.


Este pentru a cincea oară în carieră şi pentru a patra oară în acest an cînd Alexandra Dulgheru atinge semifinalele unui turneu WTA, după Varşovia (2009, 2010), Barcelona (2010), s'Hertogenbosch (2010).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.