Campionate

Robben, Muller şi Van Gaal cei mai buni în ultimul sezon din Bundesliga

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Campioana Germaniei, FC Bayern München, şi-a adjudecat toate distincţiile individuale decernate, marţi, de către Asociaţia germană a jucătorilor de fotbal profesionist (VDV), pentru ediţia 2009-2010, informează AFP.

Mijlocaşul olandez Arjen Robben a fost ales cel mai bun jucător al ediţiei trecute de campionat, cu 72 la sută din voturi, la mare distanţă de coechipierul său, Bastian Schweinsteiger (6,2 la sută).

Premiul pentru cel mai bun tânăr jucător a fost atribuit unui alt echipier al campioanei, atacantul Thomas Müller, care a adunat 73 la sută din voturi. Müller (20 de ani) îşi completează, astfel, colecţia de premii din această vară, după ce fusese desemnat cel mai bun tânăr jucător al Cupei Mondiale din Africa de Sud, competiţie la care a cucerit şi titlul de golgheter.

Lupta antrenorilor din 1.Bundesliga (2009-2010) a fost mult mai aprigă. Bayern München şi-a adjudecat şi acest trofeu, prin olandezul Louis van Gaal (38,8 la sută), tehnicianul fiind urmat la distanţă foarte mică (38,3 la sută) de antrenorul vicecampioanei FC Schalke 04 Gelsenkirchen, germanul Felix Magath.

La scrutin au avut drept de vot nu doar jucătorii din primele trei ligi, ci şi cei din eşaloanele regionale.

Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.