Sporturi   •   Ciclism   •   TURUL FRANŢEI

Sprinterul de la Columbia a reuşit tripla » Cavendish, the Man!

Articol de Roxana Fleşeru   —  vineri, 16 iulie 2010

Sprinterul din Marea Britanie s-a impus în etapa a unsprezecea dintre Sisteron şi Bour-les-Valences. Mark Cavendish a devenit rutierul cu cele mai multe victorii de etapă în acest an, după runda de ieri el ajungînd la cota trei.





Nu mai domină etapele de sprint aşa cum a făcut-o în anii trecuţi. Este alt rutier, dar cu acelaşi talent. Dovada: la succesul din etapa a cincea a plîns în hohote. După un început de an de neconceput, cînd s-a luptat cu o infecţie dentară, care i-a stricat toate planurile de pregătire, Cavendish a încercat să reînnoade seria victorilor. Nu prea i-a reuşit. Presiunea de a reveni la forma de dinainte şi faptul că s-a luptat cu mediocritatea l-au făcut să devină în ochii celorlalţi un băiat rău. "E spontan, e controversat şi este o gură de aer în tot acest pluton de ciclişti care spun exact ce se aşteaştă şi care sînt plictisitori", a spus  Bob Stapleton, managerul echipei Columbia.



După lacrimile din etapa a cincea, a urmat zîmbetul din runda următoare, unde Cavendish s-a impus din nou şi unde a căpătat certitudinea că e iarăşi ce a fost. Pînă la urmă, are doar 25 de ani şi atîta timp înainte pentru a demonstra că este unul dintre cei mai talentaţi sprinteri.



Ieri, în etapa a unsprezecea, disputată între Sisteron şi Bourg-les-Valences, Mark a ajuns la treisprezece victorii de etapă în întreaga carieră. Cu acest succes el l-a depăşit pe mentorul său de la Columbia, Erik Zabel, un veritabil sprinter care adunase 12 succese. Cu punctele cucerite, el se află pe locul patru în clasamentul celor mai rapizi rutieri, la 29 în spatele lui Alessandro Petacchi. Tricoul galben rămîne la Andy Schleck (Team Saxo Bank). Azi urmează cea mai lungă etapă din acest an din Turul Franţei: 210,5 km măsoară manşa dintre Bourg-de-Peage şi Mende.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.