Yeliz Ozel, centrul "naţionalei" Turciei, a intrat de ieri în echipa "galacticelor"
Centrul "naţionalei" Turciei, Yeliz Ozel (30 de ani), e considerată unul dintre cei mai buni centri din lume. Rivalizează cu unguroaica Anita Gorbicz şi cu norvegianca Kristine Lunde. Ozel a avut însă ghinionul de a juca într-o echipă reprezentativă fără alte mari nume. Chiar şi aşa, tehnica sa desăvîrşită a ieşit repede în evidenţă. Mari echipe din lume s-au bătut pentru semnătura ei. A ales în 2004 să joace pentru Kometal Skopje, campioana Macedoniei, care i-a oferit un contract fabulos la acea vreme: 150.000 de euro!
Fire introvertită şi nonconformistă, Ozel s-a întors acasă, în Turcia, după ce a jucat în 2005 cu Kometal finala Ligii Campionilor! Ofertele au curs în continuare, dar nu a mai dat curs nici uneia. A acceptat însă în 2010 să vină la Oltchim, dorindu-şi enorm să cîştige Liga Campionilor.
Hagi al Turciei
Turcoaica a venit ieri în România şi aseară a participat la primul antrenament al "galacticelor". "Am ales Oltchim pentru că este o echipă foarte bună. Ştiu că în cadrul echipei e o atmosferă excelentă şi sper să-mi fac cît mai repede prietene", a declarat Yeliz. Îi va fi mai uşor să se acomodeze, mai ales că la Vîlcea l-a regăsit pe antrenorul Peter Kovacs, cu care a lucrat la "naţionala" Semilunii şi care a convins-o să părăsească a doua oară Turcia.
Ozel e o tipă specială. Aşa cum o spune şi numele, în limba turcă "ozel" traducîndu-se ca un lucru special, deosebit. E comparată de presa din Turcia cu Hagi, dar şi cu turcul Nihat. "Ştiu că la Oltchim avem drept obiectiv cîştigarea Ligii Campionilor. Pentru asta am şi venit. Grupa în Ligă nu mi se pare grea. Putem să jucăm finala, eu sînt optimistă", spune Ozel.
Fan al lui Beşiktaş şi Lucescu
Yeliz Ozel iubeşte şi fotbalul. E fan înflăcărat al lui Beşiktaş. "Îl admir pe Mircea Lucescu. Cît a fost la Beşiktaş, a făcut o treabă excelentă", spune handbalista. Hagi rămîne însă numărul unu în Turcia. "Chiar dacă a jucat la Galatasaray, toată lumea îl respecta. Juca perfect!", a adăugat Yeliz.
"Am un mort în bagaje!"
Yeliz Ozel a glumit ieri pe aeroportul "Henri Coandă". Întrebată de ce a venit cu aşa de multe bagaje, turcoaica împingînd un cărucior cu trei genţi uriaşe, Ozel a răspuns: "Am un mort în bagaje!". Apoi a adăugat: "Vreau să rămîn în România mai mult de un an. E o ţară care-mi place pentru că oamenii au cam acelaşi stil de viaţă cu al turcilor".
Apartament cu trei camere
La Rm. Vîlcea, Yeliz Ozel va locui într-un apartament cu trei camere. A fost cererea specială a turcoaicei. Ea l-a mandatat pe antrenorul Peter Kovacs să-i aleagă locuinţa. "Am mers cu Kovacs la apartament şi el a sunat-o de acolo. I-a spus că e un apartament super şi sigur o să-i placă", a spus preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu.
"Yeliz Ozel e o jucătoare extraordinară. Va aduce un plus în echipă. E genul de handbalistă care te fascinează prin ceea ce face pe teren"
Peter Kovacs, antrenor Oltchim
Sporturi • Handbal • INTERVIU
Yeliz Ozel, noul centru al Oltchimului: "Am venit să cîştig Liga!"
Yeliz Ozel, Ozel, Oltchim Rîmnicu Vîlcea
Articol de Marian Ursescu — sâmbătă, 17 iulie 2010
{{text}}