Cele două echipe din Manchester se bat pe atacantul de 19 de ani. City a licitat 30 de milioane de euro, United oferă 35, dar Inter nu discută sub 40!
Roberto Mancini caută întăriri de la Inter. După ce l-a luat pe Vieira, fostul antrenor al "nerazzurrilor" joacă tare şi plănuieşte să transfere şi un tînăr talent. Mario Balotelli (19 ani) e dorit la Manchester City, care şi-a trimis joi negociatorii în Italia. Englezii au pus pe masă prima ofertă pentru "SuperMario": 30 de milioane de euro. Care a avut însă aceeaşi soartă cu aceea de 35 de milioane trimisă de rivala United, fiind considerată prea mică şi respinsă.
Inter rămîne deschisă la negocieri, dar preşedintele Moratti a transmis mesajul că nu-l vinde pe Balotelli sub 40 de milioane. Şeicul Mansour, patronul lui City, îl tentează pe Mario cu un salariu care pleacă de la 3,5 milioane de euro şi ajunge la 5 milioane în al cincilea an de contract. Dar la aceleaşi condiţii financiare, Balotelli ar alege să joace în Ligă cu United.
Cu banii pe care i-ar încasa din vînzarea lui Mario, Rafa Benitez ar putea avea liber la transferul lui Mascherano de la Liverpool ori va aduce doi jucători: pe Paolombo şi pe Kuyt.
EVOLUŢIA COTEI LUI SUPERMARIO
2006 350.000 (cumpărat de la Lumezzane)
2008 15.000.000
2010 40.000.000 (preţul cerut lui Manchester City)
* Sumele sînt exprimate în euro
International • Campionate • INTER MILANO
Balotelli de vînzare
Mario Balotelli, Balotelli Inter Milano
Articol de Daniel Scorpie — sâmbătă, 17 iulie 2010
{{text}}