Fotbal   •   Liga 1   •   "U" CLUJ - STEAUA, DUMINICĂ, 25 IULIE, 18:00, DIGISPORT şi liveTEXT pe GSP.RO

Pleşan, încă o afacere proastă pentru Steaua

Mihăiţă Pleşan, Pleşan, Steaua

Articol de Remus Răureanu   —  sâmbătă, 17 iulie 2010

Olteanul a semnat cu Arles-Avignon, nou-promovată în prima ligă din Franţa. Steaua a încasat 100.000 de euro pe un jucător pe care plătise 1,2 milioane de euro



Roş-albaştrii au mai "reuşit" în 2010 un transfer în pierdere, ca şi Rada ori Ghionea





Steaua a luat 40 de milioane de euro din participările în Liga Campionilor, dar a risipit toţi banii pe transferuri nerentabile. Ultima afacere proastă a roş-albaştrilor s-a definitivat ieri, cînd Mihăiţă Pleşan a semnat cu Arles-Avignon, o grupare din prima ligă franceză. Nou-promovata din Ligue 1 a plătit doar 100.000 de euro, folosindu-se de o clauză eliberatoare din contractul jucătorului.



Bilanţul e dezastruos: roş-albaştrii l-au luat pe Pleşan în 2007 pe 1,2 milioane de euro, deci au pierdut, în trei ani, peste un milion de euro! Şi suma nu conţine şi venitul din această perioadă al fotbalistului, care mai înseamnă încă o jumătate de milion de euro!



Cedarea lui Pleşan la preţ de dumping nu constituie o excepţie, ci confirmă şirul de afaceri proaste pe care Steaua le-a făcut recent. În iarna trecută, roş-albaştrii şi-au vîndut căpitanul, pe Ghionea, tot pe 100.000 de euro, la Rostov. Tot atunci, Ionuţ Rada a plecat la Al Nasr Dubai. Adus de la Rapid pe un milion de euro, a fost dat pe 300.000 de euro!





2 ani durează contractul lui Pleşan cu Arles-Avignon. Francezii au opţiunea să-l extindă cu încă un sezon, în funcţie de prestaţia ex-stelistului



1,6 milioane de euro a încasat Steaua din vînzări de jucători vara asta. În afara lui Pleşan, a mai adus bani Ovidiu Petre, dat la Al Nasr Riad pe 1,5 milioane



1,5 milioane de euro a investit Steaua în achiziţii de cînd a fost preluată de Piţurcă. În trecut, suma aceasta a acoperit doar transferurile lui Semedo şi Croitoru





Transferuri în pierdere ale Stelei:



Jucătorul    Cine l-a adus    Cît a costat    Cu cît a fost vîndut

Neaga    MM Stoica    800.000 euro    100.000

Dayro Moreno    Adrian Ilie    1,8 milioane    500.000

Bădoi    Hagi    800.000    gratis

Zaharia    Hagi        500.000    gratis

Arthuro    Adrian Ilie    800.000    gratis

Vîtcă    Hagi    500.000    gratis

Ghionea    MM Stoica    500.000    100.000

Pleşan    Hagi    1,2 milioane    100.000

I. Rada    Hagi    1 milion    300.000

Andrey    MM Stoica    500.000    gratis

Carlos    MM Stoica    500.000    gratis

Golanski    Hagi    1 milion    gratis

Semedo    Gigi Becali    1 milion    100.000

M. Croitoru    Gigi Becali    500.000    gratis



Total    11,4 milioane        1,2 milioane





Zapata e ultimul chilipir

Steaua mai pregăteşte cedarea la preţ mic a unui fotbalist în care s-a investit mult. Zapata, pe care Hagi a dat 500.000 de euro, costă acum doar 50.000 de euro. Deocamdată nu-l vrea nimeni, nici la banii ăştia. Dacă nu reuşesc să-l vîndă repede, columbianul va pleca gratis în vara lui 2011, cînd îi expiră contractul.



Profit doar cu "pile"

Printre atîtea eşecuri, Steaua a realizat şi cea mai bună afacere din ultimii 10 ani: Mirel Rădoi la Al Hilal, pe 5 milioane de euro. Fostul căpitan al Stelei fusese luat de la Extensiv, în 2000, cu 150.000 de dolari. Olăroiu a fost cel care i-a ajutat pe roş-albaştri, luîndu-l pe Mirel în Arabia Saudită. Alt antrenor care a trecut prin Ghencea, Zenga, le-a mai dat o mînă de ajutor: a plătit 4 milioane de euro pe Dică, luat la Catania, şi pe Goian, transferat la Palermo. Singurul "tun" curat a fost Thereau: profit de 1,3 milioane după vînzarea la Anderlecht.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.