Presa rusă anunţă că adversara Unirii Urziceni din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, Zenit Sankt Petersburg, este interesată de serviciile internaţionalului portughez Bruno Alves, om de bază în devensiva lusitanilor la Campionatul Mondial.
Alves, 28 de ani, fratele stelistului Geraldo, este dorit şi de Manchester United, care ar plăti în jur de 15 milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile sale. Zenit dă cu 2,5 milioane mai puţin, însă conducătorii clubului din Sankt Petersburg spun că suma ar putea ajunge pînă spre 18 milioane în cazul îndeplinirii unor condiţii de performanţă.
Bruno Alves, la Porto din 2001, a fost împrumutat între 2002 şi 2005 la Farense, Guimaraes, respectiv AEK Atena, devenind apoi om de bază pe Dragao. Fundaşul are şi 35 de selecţii în naţionala ţării sale, pentru care a marcat de 5 ori.
International • Liga Campionilor • UNIREA ÎNTÎLNEŞTE ZENIT ÎN PRELIMINARIILE LIGII!
Adversara Unirii, Zenit, licitează cu Manchester United pentru Bruno Alves!
Articol de Gazeta Sporturilor — sâmbătă, 17 iulie 2010
{{text}}