"Ultimul Împărat" spune povestea unui copil ajuns în fruntea unui imperiu
"E unul dintre motivele pentru care au fost inventate filmele", scria "USA Today", după premiera "Ultimului Împărat". Spectaculoasă ca poveste, splendidă ca imagine, capodopera lui Bertolucci a uimit lumea încă de la lansare, în 1987.
Din scutece pe tron
La vîrsta de trei ani, Pu Yi a fost încoronat împărat al Chinei. Avea să fie ultimul monarh al Dinastiei Ching. A fost luat din leagăn şi pus pe tron. Peste trei ani, în 1911, se instaura republica şi copilul ajuns stăpîn peste un imperiu devenea un ostatic de lux în cele 20 de palate ale sale. La 18 ani, pleca în exil.
Filmări în Oraşul Interzis
Despre asta e pelicula lui Bertolucci, "ultimul împărat al cinematografiei", cum avea să-l numească "Time", după lansare. Este primul film de ficţiune din Occident turnat în Oraşul Interzis. Impresionate de proiect, autorităţile de la Beijing au deschis larg porţile faimoasei reşedinţe regale. Filmările s-au desfăşurat sub paza cordoanelor de soldaţi chinezi, care nu permiteau accesul maşinilor şi, uneori, nici al actorilor. Legendarul Peter O'Toole (interpretul profesorului englez al lui Pu Yi) a fost oprit la intrare, pentru că îşi uitase permisul de trecere.
Triumf la Oscaruri
Povestea despre monarhul-copil a luat "crema" Oscarurilor din 1988. A cîştigat la 9 categorii: imagine, sunet, montaj, costume, decoruri, muzică, scenariu adaptat, regie şi premiul pentru cinematografie, acordat operatorului-"magician" Vittorio Storaro. Au urmat alte 30 de premii (printre care BAFTA şi Cesar-ul pentru cel mai bun film) şi 12 nominalizări.
Zeci de mii de figuranţi
Pe baza autobiografiei lui Pu Yi şi a echipelor de documentarişti, viaţa de la Curtea Imperială Chineză, de neînţeles pentru un ochi din afară, a fost reconstituită în detaliu. Eforturile au fost impresionante: un buget de 25 de milioane de dolari, zeci de mii de figuranţi, călugări budişti şi oficiali comunişti în distribuţie, sute de costumieri şi scenografi, tone de materiale (printre care şi 2,2 tone de păr uman, pentru peruci). Rezultatul? "O experienţă unică şi şocantă în materie de cinema", comenta "Los Angeles Times".
Este o călătorie în timp şi spaţiu, pe care "Gazeta Sporturilor" vă invită s-o faceţi vizionînd "Ultimul împărat". De la luxul orbitor al Curţii la dezastrele războiului, de la China Imperială la Mao şi Revoluţia Culturală, trecînd prin Japonia bombardată. Este un film care te tulbură şi îţi încîntă ochiul cu fastul şi violenţa a peste 60 de ani din enigmatica istorie a Chinei.
"Un film tulburător, despre o poveste incredibilă"
"Empire"
"Un blockbuster care te învaţă istorie şi te tulbură în acelaşi timp"
"The Chicago Reader"
25 de milioane de dolari a fost bugetul filmului
39 de premii a cîştigat "Ultimul Împărat" la marile festivaluri
GSP special • Finala Fanilor • MÎINE GAZETA CU DVD
"Gazeta Sporturilor" vă oferă o capodoperă care a uimit lumea » Un film pentru istorie!
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 19 iulie 2010
{{text}}