Fotbal   •   Liga 1   •   FLASH

Vezi ultimele noutăţi din Liga I!

Carlo Costly, Costly, FC Vaslui

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 19 iulie 2010

Vaslui. "Costly e ostatic în Italia"

Patronul moldovenilor, Adrian Porumboiu, susţine că i s-a cerut suma de 30.000 de euro pentru ca hondurianul Carlo Costly să revină la echipă. "M-a sunat un impresar român şi a zis că a fost contactat de nişte italieni de la Ancona, care i-au propus să se ducă la ei cu 30.000 de euro pentru a ni-l înapoia pe Costly. E uluitor unde s-a ajuns, cînd am auzit, am murit de rîs! Păi, ce, Costly e ostatic în Italia?!", a zis Porumboiu.



Astra. Armean în probe

Fundaşul stînga armean Artak Andrikyan, 22 de ani, titular la "naţionala" de tineret a Armeniei, care a fost refuzat de Dinamo, va merge să susţină probe de joc şi la Astra Ploieşti. Armeanul a efectuat trei şedinţe de pregătire sub comanda lui Andone, iar sîmbătă a evoluat în "amicalul" cu Dunărea Giurgiu (1-1), la finalul căruia a fost anunţat că e liber să plece.



Oţelul. "16 echipe şi play-off"

Directorul general al gălăţenilor, Marius Stan, spune că din cauza crizei financiare, Liga I ar trebui redusă la 16 formaţii. "Curtea de Argeş este prima şi sper să fie şi ultima echipă care se retrage, dar îmi e teamă că mai pot fi şi altele. Eu am tras un semnal de alarmă! Un campionat cu 16 echipe şi cu play-off ar fi interesant", a spus oficialul Oţelului la GSP TV.





Inbox



Astra. Stoichiţă conduce azi primul antrenament după revenirea din Austria. Ploieştenii au fost liberi sîmbătă şi duminică. Mihalcea şi colegii lui vor intra vinerea viitoare în cantonament pentru jocul cu Dinamo, de duminică, ora 21:00.

Poli Iaşi. Situaţia financiară a clubului din Copou l-ar putea determina pe Ionuţ Popa să nu mai semneze contractul. Antrenorul a aflat că jucătorii nu şi-au primit banii de trei luni şi că majoritatea dintre ei intenţionează să-şi depună memorii pentru a pleca gratis!

Oţelul. Mijlocaşul central de origine sîrbă Zoran Levnaici, testat de Dorinel Munteanu în stagiile din Poiana Braşov şi Germania, a fost anunţat că nu va fi păstrat în lot.

Gloria Bistriţa. Directorul tehnic Remus Vlad spune că are răbdare cu noile achiziţii: "Bawab şi De Sousa se adaptează mai greu, dar îi aşteptăm. Mi-aş dori ca De Sousa să demonstreze, alături de Moraes, şcoala braziliană".

U Cluj. Atacantul italian Giordano Fioretti (Chievo) e aşteptat azi la primul antrenament sub comanda lui Marian Pană. Tot azi ar trebui să ajungă şi mijlocaşul Delgado.





Amicale



Gloria Bistriţa - Voinţa Sibiu    1-1

A marcat pentru Bistriţa: Moraes (39)

Gloria: Albuţ - Peteleu, V. Năstase, A. Mureşan, Velcovici - Anton - Predescu, Băjenaru, Bawab, C. Petre - Moraes. Antrenor: L. Reghecampf. Au mai jucat: Tudose, Ene, Keita, De Pina, T. De Souza.



U Craiova - Gaz Metan CFR Craiova    4-3

Au marcat pentru Universitatea: M. Costea (9,12, 21) şi Dina (42)



U Cluj - Gaz Metan Mediaş    0-2

Au marcat Aganovici (50), Dudiţă (82)



FCM Tg. Mureş - Unirea Alba Iulia (II)    0-0

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.