Echipa de handbal feminin, Cetate Deva, s-a reunit, marţi, în prezenţa a doar şase jucătoare şi a celor doi antrenori, finanţatorul Marian Muntean fiind convins că lotul va fi completat cu sportive care vor dori să fie plătite doar dacă aceasta se va califica într-o cupă europeană.
La reunire au fost prezente Carmen Cartaş, Laura Poenaru, Delia Ghilă şi Maria Bardac, precum şi jucătoarele Melinda Toth şi Szuzana Mucsi, care sunt libere de contract.
"Au rămas numai jucătoarele care au pus suflet la echipă. Şi, oricum de cele care au plecat nu mai aveam nevoie, pentru că m-au dezamăgit ca atitudine, caracter şi respect. Păcat doar de Negoiţă care a decis să renunţe la handbal, tocmai când începea să fie o jucătoare competitivă", a declarat finanţatorul Marian Muntean, potrivit mediafax.
Marian Muntean s-a arătat supărat pe antrenori, pentru că nu au căutat jucătoare care să fie transferate. "Cînd s-a încheiat campionatul le-am spus să nu stea degeaba pe perioada vacanţei, ci să caute jucătoare care ar putea fi transferate la echipă. Nu s-au preocupat însă de această problemă, ci au lăsat totul în seama mea. Sunt însă dezamăgit de antrenori că nu pun suficient suflet. În plus, ezit să încep negocierile pentru noi transferuri, întrucât am deja experienţa jucătoarelor care vor doar bani, fără să ajute cu adevărat echipa în teren. Pe mine nu mă mai interesează menţinerea în Liga Naţională. Vreau performanţă sau nimic", a menţionat Muntean.
Antrenorul Liviu Andrieş speră ca lotul să fie completat pînă la începerea noului sezon intern. "M-am întors la Deva şi împreună cu jucătoarele ne-am apucat de treabă. Însă, alte detalii nu pot să vă dau. Acum, principalul scop este completarea lotului de jucătoare cu care vom ataca campionatul viitor", a adăugat Andrieş.
Startul Ligii Naţionale de handbal feminin este programat în data de 5 septembrie, iar în prima etapă Cetate Deva va juca, acasă, cu HCM Ştiinţa Baia Mare.
{{text}}