Fotbal   •   Liga 1   •   "U" CLUJ - STEAUA, DUMINICĂ, 25 IULIE, 18:00, DIGISPORT şi liveTEXT pe GSP.RO

"Cîinii" geloşi pe stelişti » Dinamo a stabilit preţuri mari la abonamente

Articol de Adrian Florea   —  miercuri, 21 iulie 2010

Fanii dinamovişti au luat foc cînd au văzut preţurile mari la abonamente, reproşînd conducătorilor că rivalii din Ghencea fac orice pentru a aduce suporterii la stadion





Disputa dintre Steaua şi Dinamo a început înainte de startul sezonului. Fanii "cîinilor" au devenit invidioşi pe cei din Ghencea, datorită preţurilor pe care cei de la Steaua le-au pus la abonamente.



"Nu se poate aşa ceva! Echipa nu a jucat absolut nimic în ultimul timp, stadionul Dinamo arată cum arată, iar noi sîntem nevoiţi să scoatem din buzunar 12 milioane de lei vechi la tribuna O VIP sau între 5 şi 7 milioane la tribuna a doua. E bătaie de joc. Cei de la Steaua au preţuri la jumătate", au izbucnit fanii "cîinilor" pe site-uri.

Steliştii, în schimb, încearcă să-şi atragă cît mai mulţi suporteri la stadion, iar pentru asta au menţinut aceleaşi preţuri ca şi în sezonul trecut. În plus, au încercat să le ofere fanilor cît mai multe promoţii şi discounturi. "Trebuie să ţinem cont şi de buzunarele oamenilor, mai ales că e criză, şi de aceea trebuie să le oferim mai multe facilităţi fanilor", spun conducătorii din Ghencea.





Ce le oferă Steaua abonaţilor:



- gratuit un tricou Nike tuturor abonaţilor

- 10% discount pentru produsele din FCSB Official Store

- 25% discount pentru meciurile internaţionale

- 50% discount la FCSB Stadium&Museum Tour

- 10% discount produse catering vîndute în interiorul stadionului



Ce le oferă Dinamo abonaţilor:



- gratuit un tricou Nike doar pentru cei de la tribuna 0 VIP

- intrare gratuită la meciurile internaţionale





PREŢURILE LA ABONAMENTE



Stadionul Dinamo - 15.300 de locuri

- tribuna 0-VIP: 1.200 lei

- tribuna 0-I: 600 lei

- tribuna 0-II (sector 2, sector 7): 400 lei

- tribuna 0-III (sector 1, sector 8): 350 lei

- tribuna a II-a, VIP (sector 20, sector 24): 700 lei

- tribuna a II-a, acoperită (sector 20, sector 21, sector 23, sector 24): 500 lei

- tribuna a II-a (sector 19, sector 25): 300 lei

- peluze: 150 lei



Stadionul Steaua - 28.000 de locuri

- tribuna 0 – 600 lei

- tribuna I – 300 lei

- tribuna a II-a – 250 lei

- peluze – 150 lei





Cum e la alte cluburi din Liga I:



- Oţelul Galaţi a pus în vînzare cel mai ieftin abonament la tribuna a II-a din Liga I, preţul fiind de doar 45 de lei

- Unirea Urziceni, Victoria Brăneşti, Pandurii Tg. Jiu şi Sportul nu au emis abonamente

- Cel mai scump abonament este la Tg. Mureş, 500 de euro la tribuna VIP

- Cel mai ieftin abonament de la peluze este la Severin, pentru suporterii Craiovei, preţul acestuia fiind de 30 de lei





Mai buni şi la fidelizare

Diferenţa dintre roş-albaştrii şi rivalii din Ştefan cel Mare e şi mai evidentă la promoţiile pentru abonaţii din sezonul trecut. Dacă în Ghencea, suporterii care au avut abonamente la tribuna 0 au parte de un discount de aproximativ 40% şi plătesc 350 de lei, la Dinamo reducerea este de doar 20%, iar preţul este de 960 de lei!





7.455 este media de spectatori de pe teren propriu ai Stelei în sezonul trecut din Liga I



3.813 este media suporterilor dinamovişti în sezonul trecut la meciurile din Ştefan cel Mare





Steaua - Craiova se joacă sîmbătă

LPF a decis programul desfăşurării partidelor pentru etapa a doua. Derbyul Steaua-U Craiova se va disputa sîmbătă, 31 iulie, de la ora 20:00, în direct pe DigiSport. Cealaltă întîlnire tare a rundei, Unirea Urziceni - Rapid, se va disputa în aceeaşi zi, dar va fi transmisă de Antena 1, de la ora 22:00. Derby-ul bucureştean Dinamo - Sportul se va vedea pe Digi Sport, duminică seara, de la 21:00.



Arbitrează Haţegan

Meciul de debut al Stelei în noul campionat, cel cu Universitatea Cluj, programat duminică la Alba Iulia, va fi arbitrat de Ovidiu Haţegan. Ultima partidă a roş-albaştrilor cu "centralul" arădean a fost o înfrîngere, Astra - Steaua 2-1, în noiembrie anul trecut. U Cluj - Steaua e duminică, de la ora 18:00, în direct pe Digi Sport.



Trică: "Steaua e favorită"

Fost fotbalist al trupei din Ghencea, Eugen Trică a spus că Steaua e una dintre echipele care se înscriu cu şanse mari la cîştigarea campionatului. "Datorită lui Piţurcă, Steaua e mare favorită pentru a lua titlul. Eu cunosc bine cum munceşte Piţurcă şi va duce Steaua sus de tot", a spus Trică.



Mureşan: "Gigi va strica tot"

Preşedintele lui CFR, echipă care a cîştigat în ultimii 3 ani nu mai puţin de 7 trofee interne, a vorbit despre Steaua: "E una dintre rivalele la titlu, dar nu cea mai importantă. Piţurcă a adus disciplină şi rigurozitate, însă să vedem cît va dura liniştea de acum pentru că e cineva în fruntea clubului care vorbeşte mult".





INBOX



- Adrian Mititelu a vorbit şi ieri pe subiectul Dorel Stoica: "E doar o chestiune de timp pînă vom cîştiga la comisii. Am încercat să discut cu cei de la Steaua pe această temă, dar mi-au zis că nu sînt interesaţi".

- Steaua va intra în cantonament de vineri la prînz, iar sîmbătă va merge la Alba Iulia cu autocarul pentru meciul din prima etapă împotriva Universităţii Cluj.

- Gigi Becali a refuzat ieri propunerea lui Victor Piţurcă de a merge la stadion pentru a vedea echipa la antrenamente. "Eu sînt patron, merg doar la meciuri", a explicat Becali.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.