Diverse

În celula primarului » "Turbează cînd îl vede pe Mititelu!"

Antonie Solomon, Solomon, U Craiova

Articol de Cristian Marinescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antonie Solomon, fostul "ban" al Craiovei, arestat în martie pentru că ar fi primit mită de la Cornel Penescu, face acte de caritate pentru colegii din detenţie


La aproape 4 luni de cînd a fost închis preventiv, Antonie Solomon a făcut o nouă cerere de judecare în libertate. I-a fost respinsă, astfel că fostul primar al Craiovei a rămas în celula sa din Penitenciarul Galaţi, pe care o împarte cu alţi 11 deţinuţi. "Faţă de greiere", cum l-au poreclit colegii, şi-a cîştigat deja simpatia acestora. "Vor să-l pună şef de cameră. E bun şi înţelegător cu toată lumea. Îşi iese din fire doar cînd îl mai vede pe Mititelu la televizor. Atunci parcă turbează, înjură, face urît. Zice că din cauza lui şi a lui Penescu a ajuns el aici. Şi tot spune că <jigodiile alea> o să ajungă la fel ca el, în puşcărie", a dezvăluit un coleg de detenţie.

A dat cîte 3 milioane pentru 7 colegi
De curînd, Solomon şi-a impresionat colegii. Şapte dintre ei, care au acasă o situaţie materială precară, s-au trezit că au primit cîte 3 milioane de lei vechi. "Au rămas toţi mască de gestul lui <Faţă de greiere>. Nu se aşteptau la aşa ceva. Unii vor să trimită banii acasă, alţii să-şi mai ia cîte ceva de la magazinul penitenciarului. Toţi l-au declarat <fratele lor>  şi nu va mai avea nici o problemă cît timp va rămîne acolo" a mai spus aceeaşi sursă a GSP. 


3 milioane de lei este suma pe care deţinuţii o pot cheltui lunar la magazinul Penitenciarului Galaţi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.