Mihai Stoica a anunţat aseară că Unirea Urziceni va continua campania de achiziţii, urmăînd a semna cu un jucător străin care să reprezinte o soluţie pentru centrul liniei mediane a vicecampioanei.
Presa franceză anunţă că liderul lui Arles Avignon, Sebastian Piocelle, va semna cu ialimiţenii în următoarele zile, după ce astăzi va fi prezent în România pentru a negocia direct cu oficialii Unirii.
Căpitanul lui Arles, aceeaşi echipă de la care a fost adus şi golgeterul Maurice Dale, a semnat recent prelungirea contractului cu gruparea din Provence pentru două sezoane, însă pare hotărît să nu mai continue alături de echipa lui Michel Estevan.
Sebastien Piocelle, 31 de ani, a mai evoluat de-a lungul carierei la Nandes, Bastia, Crotone, Grosseto, Verona şi Juve Stabia, de unde a ajuns la Arles în 2009. Mihai Stoica i-a propus un acord pe 3 ani.
Fotbal • Liga 1 • PANDURII - URZICENI, 18:30, GSP TV şi liveTEXT pe gsp.ro
gsp a aflat cine e mijlocaşul dorit de Urziceni! Căpitanul lui Arles, Piocelle, este la Bucureşti pentru negocieri!
Articol de Viorel Crăciun — vineri, 23 iulie 2010
{{text}}