URUGUAY. Forlan, cel mai bun
Diego Forlan a fost desemnat cel mai bun sportiv al sezonului 2009-2010 în ţara lui. Pentru atacantul lui Atletico Madrid e deja a treia distincţie în acest an, după ce-a cîştigat Europa League şi a fost desemnat "Jucătorul Mondialului 2010".
CAMERUN. Banii înapoi
Treisprezece dintre membrii "naţionalei" prezenţi la CM 2010, printre care şi selecţionerul Paul Le Guen, au înapoiat Trezoreriei publice 381.000 de euro. Este vorba de prime în plus încasate de respectivii şi se crede că returnarea lor are legătură cu eliminarea "Leilor neîmblînziţi" încă din faza grupelor.
DECLARAŢIE. Maradona: "Castro, te iubesc"
Selecţionerul Argentinei, Diego Maradona, i-a transmis fostului preşedinte cubanez Fidel Castro că-l iubeşte şi că-l va vizita peste o lună. Maradona se află în aceste zile în Venezuela, la invitaţia şefului statului, Hugo Chavez.
International • Campionate • FLASH
Vezi ultimele noutăţi din fotbalul internaţional!
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 26 iulie 2010
{{text}}