Echipele Gazetei şi Carlsberg s-au întrecut în goluri şi faze spectaculoase pe plaja din Mamaia
Pe teren, Gabi Popescu, Iulian Miu, Adrian Pitu, Robert Niţă şi Bogdan Andone. Antrenor, Petre Grigoraş. Nu, nu este o trupă ideală la Echipa Fantastică. Este dream team-ul Gazetei Sporturilor care a evoluat sîmbătă, pe plaja "Melody" din Mamaia, împotriva selecţionatei Carlsberg. "Part of the game" a fost vedeta Antenei 1, Crina Abrudan, care, după ce a dat lovitura de începere, a comentat meciul alături de Andrei Niculescu.
În echipa Gazetei a evoluat şi căpitanul echipei naţionale de fotbal pe plajă, Marian Posteucă, acesta impresionîndu-i pe cei aproape 400 de spectatori prin mai multe faze de efect. Cu "Grigoraş, cel mai tare din oraş" pe bancă, "gazetarii" a reuşit să marcheze pe bandă rulantă, golgeteri fiind Gabi Popescu, Andone, Pitu şi Niţă.
La final, întrucît partida s-a terminat la egalitate, 10-10, Grigoraş şi-a băgat elevii în şedinţă: "Nu ştiu ce s-a întîmplat, însă apărarea nu a funcţionat deloc cum trebuie. Pînă la ora partidei de săptămîna viitoare o să rămîneţi în cantonament! Trebuia să cîştigăm lejer, dar selecţionata Carlsberg v-a dat o lecţie". :)
GSP special • Ideile Gazetei • FOTBAL PE PLAJĂ
Supershow cu supervedete
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 26 iulie 2010
{{text}}