George Galamaz recunoaşte că ialomiţenii se vor axa pe jocul defensiv, dar nu vor neglija nici faza de atac.
- Gala, e chiar atît de important să nu luaţi gol în manşa tur?
- Nu e important, e vital! Asta nu înseamnă însă că ne vom baricada în apărare. Defensiva va fi prima noastră grijă, un 1-0 pentru noi ar fi perfect. Totuşi, ca să marcăm măcar o dată, trebuie să şi atacăm, nu?!
- Poate fi considerată Unirea "echipa tuturor românilor"?
- Da, cred că putem fi numiţi aşa. Noi nu avem o galerie a noastră, cum au cluburile de tradiţie, sîntem susţinuţi de suporteri ai lui Dinamo, ai Stelei şi ai Rapidului. Asta ne motivează şi mai mult şi ne face să dăm totul pe teren.
- Cu ce echipă pe care aţi întîlnit-o anul trecut se poate compara Zenit?
- Cred că se aseamănă puţin cu Sevilla. Are cam acelaşi tip de jucători şi un stil de joc similar. Cert e că vom da piept cu o mare echipă a Europei.
- Aţi început să vă simţiţi ca acasă în Ghencea?
- Nu sînt multe stadioane în România pe care am fi putut juca. Nu am ales să jucăm aici din superstiţie. Noi ne simţim bine pe "Steaua" şi cred că a devenit deja a doua noastră casă, după arena de la Urziceni.
"<Familia Unirea> vrea să continue aventura în Europa cu rezultate bune. Ne propunem la fiecare meci să demonstrăm că sîntem buni şi că tot ce am realizat anul trecut nu a fost întîmplător"
George Galamaz, căpitan Unirea
"Trebuie să fim pregătiţi şi să dăm totul la acest meci! Jucăm pentru noi şi pentru România. Vrem să aducem puncte pentru că Liga 1 are nevoie de ele!"
George Galamaz, căpitan Unirea
"Urziceniul era cel mai dificil adversar posibil în această fază a competiţiei! Românii joacă tare, disciplinat, dar sîntem obligaţi să ne calificăm"
Victor Faizulin, mijlocaş Zenit
"Unirea a făcut senzaţie sezonul trecut în grupele Ligii, are jucători foarte buni şi anticipez că nu ne fi deloc uşor să mergem mai departe"
Luciano Spalletti, antrenor Zenit
"Ialomiţenii nu mai sînt la fel de tari ca acum un an sau doi. I-am văzut recent şi, sincer să fiu, nu prea m-au impresionat. Ruşii au 65 la sută şanse de calificare"
Gabi Balint, selecţioner Moldova
1,80 e cota oferită de Gamebookers pentru un succes al lui Zenit diseară. Victoria Urziceniului e cotată la 4,00
9,50 e cota oferită de Gamebookers pentru un succes cu 1-0 al Unirii
International • Liga Campionilor • UNIREA URZICENI - ZENIT ST. PETERSBURG, AZI, 20:30, liveTEXT pe GSP.RO
George Galamaz compară Zenitul cu Sevilla: "Un 1-0 ar fi perfect!"
Articol de Cătălin Popescu — marţi, 27 iulie 2010
{{text}}