Cristiano s-a întors cu o zi mai devreme la Real pentru a fi sigur că ia tricoul cu numărul 7, lăsat liber de Raul
Cristiano Ronaldo a uimit cînd a revenit la Real mai repede decît anunţase. "Ce o fi cu el?", s-au întrebat jurnaliştii spanioli, care se aşteptau ca mai degrabă starul madrilen să întîrzie, mai ales că a fost la Mondial, decît să-şi reducă vacanţa. Graba avea însă un scop cît se poate de precis: portughezul şi-a devansat întoarcerea special ca să nu-i scape tricoul cu numărul 7, liber după ce Raul a ales să plece la Schalke.
Situaţia nu e deloc întîmplătoare: Cristiano şi-a făcut o adevărată fixaţie pentru 7. Îl poartă la "naţionala" lusitană, l-a avut şi la Manchester United. Nu a putut însă să-l păstreze la sosirea la Real, deoarece 7-le îi aparţinea emblematic lui Raul, se confunda cu acesta. A ales 9 şi aştepta momentul cînd putea revendica numărul favorit. Care s-a ivit o dată cu separarea căpitanului de "Bernabeu".
Atît voia Ronaldo. N-a stat deloc pe gînduri. Chiar a doua zi după anunţul divorţului Raul - Real, el a ajuns pe nepusă masă la Madrid, deşi avea liber pînă pe 31 iulie, special pentru a transmite că "7-le este al meu". Devenea din nou CR7. CR9 trecea în istorie.
Firmă cu iniţialele sale
Ronaldo e cu atît mai pornit să îmbrace iar tricoul cu numărul 7 cu cît are o firmă proprie de îmbrăcăminte denumită după iniţialele lui, CR7. În două magazine, deschise în Lisabona şi în Madeira, atacantul portughez comercializează pantofi, pantaloni, blugi, cămăşi, curele, ceasuri, şepci. Toate au pe ele emblema CR7, preţurile fiind destul de ridicate.
A plecat în SUA
Ajuns marţi la Madrid, Ronaldo nu a rămas mult în Spania. El a plecat ieri în SUA alături de colegi, mai puţin participanţii la Mondial, plus Canales, prezent la "naţionala" iberică Under 19. Cazată la Los Angeles, Real va disputa două "amicale", cu Club America pe 4 august, la San Francisco, şi cu LA Galaxy, trei zile mai trziu. Revenirea acasă e stabilită pentru 8 august. Vor urma alte teste: cu Bayern (13 august, la Munchen), cu Standard (17 august, la Liege), cu Hercules (22 august, la Alicante) şi cu Penarol (24 august, Trofeul "Bernabeu").
Raul are 7 şi la Schalke
În timp ce Ronaldo se bucura pentru tricoul cu numărul 7, fostul purtător al acestuia, Raul, era prezentat la Schalke. La ceremonia de pe stadionul "Veltins" l-au acompaniat antrenorul Felix Magath şi directorul executiv Clemens Toennies, dar şi doi mineri, o apariţie simbolică, Gelsenkirchen fiind într-o zonă minieră. "Am venit aici pentru că toţi mi-au arătat că au încredere în mine", a zis Raul, care va evolua tot cu 7. Momentan, el va locui la un hotel din Dusseldorf, într-o cameră de 113 metri pătraţi şi plătită cu 2.200 de euro pe noapte, pînă cînd soţia, Mamen Sanz, va găsi o casă la Gelsenkirchen, unde vor sta şi cei 5 copii ai lor.
International • Campionate • REAL MADRID
De ce şi-a scurtat Ronaldo vacanţa » Din nou CR7
Cristiano Ronaldo, Ronaldo, Real Madrid
Articol de Constantin Popescu — joi, 29 iulie 2010
{{text}}