Liga 1

Să rîdem cu gălăţenii: "Nu instalaţi nocturna, că nu mai putem să dormim!" :D

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Meciurile Oţelului sînt numai motiv de bucurie pentru suporterii locali. Unora le produc şi inconveniente. Un grup de locatari dintr-un bloc din apropierea stadionului gălăţenilor a trimis o plîngere la Primărie, prin care aceştia cer ca stadionul să nu mai instaleze nocturnă la care s-a început deja lucrul, informează site-ul oficial al clubului moldovean.

Motivaţia acestora este: "Meciurile se vor juca la ore tîrzii, iar acest lucru va avea efecte negative asupra noastră, vom fi supuşi la o poluare fonică foarte mare, apartamentele noastre fiind situate la 20-30 de metri de tribunele stadionului".

Preşedintele Marius Stan s-a declarat şocat şi îl bănuieşte chiar pe primar că ar fi în spatele cererii: "După conferinţa de săptămâna trecută, când am fost mai acid, dar realist, văd că avem un răspuns foarte rapid de la domnul primar, printr-o adresă pe care cred că şi-a scris-o singur, deşi îi este adresată chiar dânsului.

Ar fi vorba de nişte cetăţeni, locatarii blocului de vizavi, care au trimis o plângere prin care îl roagă să nu ne dea aprobare de construcţie a nocturnei. E incredibil şi inimaginabil! Citez din adresa respectivă care are număr de înregistrare, surprinzător, chiar în ziua în care ne-am certat.

E chiar haioasă pe alocuri această plângere şi cred că e chiar a domnului primar. Aş fi curios şi o să merg acolo să văd dacă cele 44 semnături sunt reale, sunt curios să aflu câte sunt contrafăcute".

Alte propuneri amuzante pe care le-ar putea face gălăţenii ce locuiesc în apropierea stadionului:
- Iluminatul stradal să fie cu întrerupător, pentru ca becurile aprinse tot timpul să nu deranjeze locatarii
- Meciurile să se desfăşoare într-o linişte deplină, ca la teatru
- Arbitrilor să le fie interzis să fluiere, vor folosi în schimb semnale luminoase şi limbajul semnelor pentru a comunica jucătorilor deciziile luate
- Antrenorii nu vor mai avea voie să ţipe de pe margine la fotbalişti. Vor fi dotaţi în schimb cu panouri şi markere pentru a scrie indicaţiile tactice pe o tablă la care jucătorii să se uite din alergare

Propune şi tu!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.