Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - U CRAIOVA, SÎMBĂTĂ, 20:00, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

Steaua vrea să-şi prezinte preşedintele înaintea jocului cu Craiova » Ienei aprinde tribunele!

Emeic Ienei, Ienei, Steaua

Articol de Cristian Prisacariu   —  vineri, 30 iulie 2010

Pentru a aduce publicul mai devreme la stadion şi pentru a-l "încălzi" înainte de meciul cu Craiova, Steaua vrea să-i prezinte pe Ienei şi compania chiar pe gazon



Steaua urmează modelul Lăcătuş, care a ieşit pe teren ca preşedinte în seara meciului cu Lens, transformînd stadionul într-un vulcan şi ajutînd echipa să facă un meci fabulos





Chiar dacă va disputa meciul cu Craiova cu stadionul plin, Steaua vrea ca suporterii să creeze o atmosferă de zile mari. Tocmai de aceea, şefii din Ghencea doresc să facă o mişcare de imagine, prin care să aducă fanii mai devreme la stadion, dar să-i şi introducă mai repede în atmosfera întîlnirii.



Emeric Ienei, viitorul preşedinte, va fi rugat să iasă pe teren, în jurul orei 19:00, cu un ceas înainte de startul partidei, pentru a fi practic prezentat oficial la echipă. E posibil ca el să fie însoţit şi de celelalte nume cu greutate în istoria Stelei pe care Piţi le-a readus în club, în frunte cu Majearu.



Precedent cu Lăcătuş

Dacă Ienei şi celelalte glorii vor ieşi pe teren înainte de Steaua - Craiova, făcîndu-şi astfel debutul la club, se va repeta scena de care a avut parte Marius Lăcătuş atunci cînd şi-a intrat în rol ca preşedinte al Stelei. Se întîmpla pe 20 octombrie 2005, chiar în seara meciului pe care Steaua l-a disputat în grupele Cupei UEFA cu Lens. În faţa a peste 25.000 de spectatori, Lăcătuş a traversat terenul cu 10 minute înainte de start, aruncînd în aer un stadion care s-a transformat într-un vulcan. Împinsă de la spate de o atmosferă fenomenală, Steaua a cîştigat la pas, scor 4-0.



A refuzat o casă cu piscină

Ieri, Ienei a vizitat mai multe locuinţe din Bucureşti pe care conducerea Stelei i le-a propus ca reşedinţă pe perioada mandatului său în Ghencea. Ienei a refuzat o casă cu 4 dormitoare şi piscină situată în prelungirea Ghencea. "E prea mare pentru mine, n-am ce face cu ea" a fost argumentul lui, apoi s-a arătat încîntat de o locuinţă din zona Satului Francez, lîngă Podul Băneasa, fiind aproape şi de zona comercială din Băneasa.



Steaua invincibilă cu atmosferă incendiară

De fiecare dată în ultimii 3 ani cînd pe Ghencea s-a jucat cu casa închisă şi fanii au creat o atmosferă entuziasmantă, Steaua a învins pe bandă rulantă, fie că adversara s-a numit Galatasaray, Dinamo sau CFR, fie că a fost un meci cu BATE Borisov sau Motherwell.





Meciuri cu tribune pline



Data    Meciul        Competiţia

august 2009    Steaua - Motherwell 3-0    Tur preliminar Europa League

august 2008    Steaua - Galatasaray 1-0    Tur preliminar Champions League

martie 2008    Steaua - CFR 3-1    Liga 1

noiembrie 2007    Steaua - Dinamo 1-0    Liga 1

august 2007    Steaua - BATE Borisov 2-0    Tur preliminar Champions League





Ce înseamnă Ienei pentru Steaua

- a îmbrăcat tricoul de jucător timp de 13 ani, între 1956 şi 1969

- a fost antrenor în mai multe perioade, însumînd în total 9 ani pe banca roş-albaştrilor

- a cucerit nu mai puţin de 10 trofee ca antrenor: Cupa Campionilor Europeni (1986), 5 titluri de campion naţional (1976, 1978, 1985, 1986, 1994) şi 4 Cupe ale României (1976, 1985, 1992, 1999)

- ca jucător şi-a trecut în palmares 7 trofee: 3 titluri şi 4 Cupe ale României

- a activat la Steaua ca jucător, antrenor secund şi "principal" nu mai puţin de 25 de ani





17:00 e ora la care se vor deschide porţile stadionului mîine seară, cu trei ceasuri mai devreme faţă de startul partidei cu Universitatea Craiova

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.