Liga 1

Moraes e afectat de incertitudinea ce planează asupra transferului său: "Sînt distrus!"

Articol de Cosmin Lucaci  —  Monday 30th of November -0001 12:00

După ce a fost plimbat pe la toate echipele importante din Liga 1, în pauza competiţională, brazilianul Moraes a început discret sezonul, împotriva Astrei (1-1).


La finalul partidei, atacantul de 23 de ani a răbufnit. "Nu mai pot, nu mai suport. Nu mai vreau să aud de nici un transfer. Nici măcar nu mă mai pot concentra asupra jocului meu. Vreau să se rezolve cît mai repede situaţia mea şi să-mi pot vedea de fotbal, dar oferte concrete nu sînt", a spus Moraes Junior, care a infirmat faptul că următoarea sa destinaţie va fi Astra Ploieşti.

Tatăl său, care îi este şi impresar, a dezvăluit că a discutat cu Astra numai de transferul lui Bruno Moraes, fratele atacantului de la Gloria: "Cine credeţi că se poate apropia de suma cerută pentru Junior, de 2 milioane de euro? Am discutat cu cei de la Astra pentru Bruno, însă oferta e mică, iar băiatul meu vrea să joace la un club cu obiective importante". Mihai Stoichiţă, antrenorul ploieştenilor, a mărturisit însă că îi aşteaptă pe amîndoi la echipă. "Vom lua o decizie în această săptămînă. Sînt doi jucători buni de care orice echipă ar avea nevoie", a spus fostul stelist.


"Nu există nici o ofertă pentru Moraes de la Astra. A fost un singur club care s-a apropiat de adevăr şi care mi-a cerut un răgaz de o săptămînă"
Jean Pădureanu, preşedinte Gloria Bistriţa

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.