Fotbal   •   Liga 1   •   UNIREA URZICENI - RAPID 0-0

Extrem de nervos la Urziceni, mijlocaşul a avut un conflict cu Rui Duarte » S-a supărat Spadacio

Articol de George Şeitan   —  marți, 03 august 2010

Ofensiva Rapidului a avut de suferit etapa trecută, cu Unirea, şi asta în principal pentru că Juliano Spadacio (29 de ani), omul cu pasa decisivă, nu a mai strălucit.





Sud-americanul, poreclit de colegi Mickey Mouse, a fost extrem de nervos pe toată durata partidei, contrîndu-se în special cu cei doi jucători de pe banda dreaptă, Rui Duarte şi Mihai Roman, cărora le-a reproşat în dese rînduri că nu-i pasează.



În repriza a doua, aflat la mijlocul terenului, Spadacio a strigat la Rui Duarte (29 de ani), aflat în tuşă, la 20 de metri de el, supărat fiind că portughezul a preferat o minge lungă decît să joace în centru. Duarte nu a mai tăcut şi cei doi au avut un schimb dur de replici, în limba portugheză.



Conflictul dintre cei doi a continuat şi în vestiar, cînd Juliano s-a dus iar la lusitan pentru a-l certa. A fost nevoie de intervenţia lui Marius Şumudică pentru a-i calma pe cei doi: "Gata! Ajunge! Am obţinut un punct, e bine şi aşa!".



6 pase i-a dat Rui Duarte lui Spadacio la Urziceni, Roman primind 14 mingi de la portughez

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.