Aproape toată vara, la Arad s-a vorbit de desfiinţare. Lucrurile par, în sfîrşit, să se limpezească. Arădenii sunt pe punctul să ajungă la un acord cu Fortuna Covaci, formaţie care a retrogradat din liga secundă la finele campionatului trecut. Timişenii au însă şanse mari să revină în liga secundă, chiar dacă s-a stabilit deja componenţa seriei. Mai multe formaţii au transmis semnale că nu pot onora competiţia, din cauza problemelor financiare. Denumirea noului club ar urma să fie UTA 1945 şi va funcţiona pe baza unui SA. Detaliile ar urma să fie stabilite mîine seară, cînd cele două echipe vor juca un amical la Arad. „Sunt discuţii, rămîne să vedem cum decurg lucrurile. UTA sună tenant”, a admis Florin Macavei, patronul Fortunei, care a dezvăluit şi de ce pune punct aventurii sale la Covaci: „Pentru un sat, liga secundă e maximum posibil. Am pornit de la zero, de la un cîmp gol şi am ajuns să avem un stadion propriu”. Ioan şi Gheorghe Macavei, tatăl respectivul unchiul lui Florin Macavei, au jucat la Arad în anii 60 şi 70. Ambii au evoluat pentru Vagonul, al doilea trecînd şi pe la UTA.
{{text}}