Liga 1

După Cesinha, Rapid e aproape să-l piardă şi pe Roman pentru derby-ul cu Dinamo » Braţe frînte

Articol de Alexandru Răducanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

"Mihai Roman nu mai merge la naţională pentru amicalul cu Turcia şi foarte probabil va rata şi derby-ul cu Dinamo", a anunţat ieri preşedintele din Giuleşti, Dinu Gheorghe. Mijlocaşul dreapta a cerut schimbarea după 64 de minute scurse din partida cu Oţelul (0-0), plîngîndu-se de dureri la piciorul drept.


El acuzase probleme musculare din precedenta etapă, cu Unirea (0-0), dar a ţinut să intre şi cu gălăţenii. Şumudică l-a scos pentru a nu risca o accidentare mai gravă, Roman urmînd să efectueze un RMN pentru a afla exact cît de gravă este leziunea pe muşchi.

Rapid riscă să se prezinte în Ştefan cel Mare cu flancurile grav avariate, după ce la Urziceni a căzut la datorie şi titularul postului de mijlocaş stînga, Carlos Cesinha. Verdictul în cazul brazilianului, entorsă de gradul II la glezna dreaptă, îl ţine 10 zile cu piciorul în ghips.

Contra Oţelului, Şumudică a improvizat cu Bozovici pe postul lui Cesi, în timp ce Grigorie a fost preferat ca mijlocaş dreapta după ce Roman a fost scos de pe teren.


6,00 e media notelor GSP obţinute de Roman în primele 3 etape


"Cu Oţelul am fost nevoiţi să improvizăm pe partea stîngă, iar Roman n-a dat randament pe dreapta din cauza durerilor. Continuăm să suferim la capitolul omogenitate"
Dinu Gheorghe, preşedinte Rapid

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.