Sporturi   •   Baschet   •   CE JUNIOARE

Naţionala feminină de baschet junioare a cîştigat finala Campionatului European de junioare

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 08 august 2010

Echipa naţională de baschet feminin a României a cîştigat finala Campionatului European de junioare de la Timişoara (Divizia B), în faţa Olandei, scor 63-61 (30-32), ambele formaţii fiind calificate în Divizia A continentală.

 

Finala a fost foarte disputată, ambele echipe conducînd "ostilităţile" de-a lungul celor patru sferturi. Cu doar 24 de secunde înaintea finalului, tabela arăta egalitate, 61-61, tricolorele intrînd la time-out. Cînd mai erau 6 secunde, Bigică a marcat pentru o victoria României, la limită, scor 63-61.

Marcatoarele echipei antrenate de Dan Fleşeriu au fost Cursaru 21 puncte, Bigică 16, Băluţă 9, Crăciun 7, Ursu 6, Ionescu 2, Florea 2.


Ambele finaliste s-au calificat în Divizia A europeană, iar la următoarea ediţie a Campionatului European vor lua startul alături de alte 14 echipe naţionale din elita continentului.

Medalia de bronz la CE de la Timişoara a fost cîştigată de Grecia, care s-a impus în finala mică, în faţa reprezentativei Belarusului, cu 52-48.  La CE de la Timişoara (Divizia B) au luaparticipat 18 echipe naţionale.

Echipa de junioare a României a evoluat ultima dată în Divizia A europeană la ediţia din 2008, cînd a ocupat locul 15, retrogradînd în eşalonul secund.

Cea mai bună performanţă a baschetului feminin românesc la nivel de junioare datează din 1990, cînd tricolorele au obţinut medalia de bronz, în Divizia A continentală. (sursa: mediafax)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.