Stoperul Urziceniului are mari şanse să devină al 15-lea transfer al roş-albaştrilor. Căpitanul Unirii mai e dorit şi de Kuban Krasnodar, şi de FC Vaslui
Piţurcă a plecat din Ghencea, însă campania de achiziţii nu se va opri la cei 14 fotbalişti pe care fostul selecţioner i-a adus deja la Steaua. Următorul pe listă este un nume cu greutate în Liga 1. E vorba despre George Galamaz, căpitanul Unirii Urziceni şi unul dintre cei mai buni stoperi din campionatul intern.
Acesta a primit deja oferta de la Steaua, un contract pe 4 sezoane cu un salariu de 150.000 de euro pe an, de două ori şi jumătate peste ce cîştigă la Unirea. Pe lîngă propunerea din Ghencea, Galamaz a discutat şi cu Kuban Krasnodar, unde e dorit de Dan Petrescu, însă ruşii nu acceptă decît varianta unui împrumut, iar fundaşul nu e încîntat de idee. Şi FC Vaslui s-a arătat interesat de el, însă discuţiile n-au mai avansat.
Galamaz le-a cerut şefilor din Ghencea un răgaz de cîteva zile, însă e foarte tentat să accepte, afacerea urmînd să se facă cel mai tîrziu săptămîna viitoare. Pentru el, Steaua ar fi a 4-a echipă din Bucureşti la care va evolua, după ce a jucat deja pentru Sportul, Rapid şi Dinamo.
2 a fost locul ocupat de Galamaz în Top Gazeta în 2009-2010 la fundaşi centrali, fiind întrecut doar de Cadu. În campionatul 2008-2009 a terminat pe primul loc
4 trofee are în palmares Galamaz: două titluri, o Cupă şi o Supercupă a României
Ce fundaşi centrali are Steaua în lot
Abrudan
Geraldo
Gardoş
Martinovici
CV - George Galamaz
- are 29 de ani
- măsoară 1,87 m şi 75 kg
- a debutat în Liga 1 în august 2001, în meciul Sportul - Petrolul 3-0
- a mai evoluat, în afară de Sportul, la Rapid, Dinamo şi Unirea Urziceni
- are 193 de meciuri şi 11 goluri în Liga 1
- a bifat 22 de meciuri în cupele europene
- are două selecţii în echipa naţională
Fotbal • Liga 1 • FC BRAŞOV - STEAUA 1-1
Galamaz vine la Steaua!
George Galamaz, Galamaz, Unirea Urziceni, Steaua
Articol de Dan Udrea, Răzvan Rotaru — luni, 09 august 2010
{{text}}