Jucătorii au spus ieri că pregătirea fizică făcută în vară cu Andone îi ajută să fie proaspeţi pe finalurile de meci
Dinamo a smuls un egal duminică seară la Tîrgu Jiu, 2-2, prin reuşitele lui Andrei Cristea şi Marius Niculae în ultimele 5 minute. Lideri în continuare în Liga 1, "cîinii" se trezesc tîrziu, în repriza secundă sau pe finaluri de partidă, dar se trezesc, spre deosebire de episodul Split.
Ce zic fotbaliştii? "Pregătirea fizică foarte bună făcută în vară este motivul pentru care ne ţin balamalele pînă la capăt. Noi terminăm în picioare, adversarul nu poate ţine pasul cu noi. N-avem crampe, nu stăm pe jos. Acum să vedem cît rezistăm în ritmul acesta. De exemplu, Rapid e un altfel de adversar", au elevii lui Andone.
La rîndul său, "Fălcosul" a declarat: "Nu m-au interesat amicalele în Austria, v-am zis de atunci, cînd eram criticat pentru înfrîngeri, că sînt interesat să acumulăm. Mie nu mi-e frică de nimeni! Peste tot ne ducem peste adversar! Încercăm, aşa am încercat şi la Split, iar la Tîrgu Jiu ne-a ieşit. Sînt un antrenor independent, nu-mi face nimeni echipa! Absolut nimeni, nici Giovanni, nici Borcea, eu încerc să-mi fac treaba cît mai bine la Dinamo".
4 goluri din 9 au fost marcate de roş-albi în campionat în ultimele 5 minute
"Puteam să cîştigăm, dar şi să pierdem la Tîrgu Jiu. Important e că n-am fost înfrînţi. Mai avem o săptămînă de linişte înaintea partidei cu Rapid. Am întors de la 0-2, deci sîntem buni!"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
"Am revenit fiindcă sîntem o echipă bună, organizată, pusă corect pe teren de un antrenor care ştie meserie şi cunoaşte ce poate Dinamo"
Andrei Cristea, atacant Dinamo
"În repriza a doua la Tîrgu Jiu am evoluat cu ambiţie, cu caracter. Agresivitatea a fost benefică. Dar primim prea multe goluri, îngrijorător"
Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
"Dacă se rupe stiloul?!" :)
Cristi Pulhac (foto, 26 de ani), şi-a văzut visul cu ochii: a ajuns aseară la Alicante, urmînd ca astăzi să fie prezentat de către Hercules. Parafarea actelor era doar o formalitate, mai ales că şi Victor Becali declarase pentru gsp.ro la plecare: "Sută la sută e rezolvat, sperăm ca Pulhac să aibă prestaţii apreciate în Primera Division". Fotbalistul aşteaptă prezentarea ca să dea detalii: "Pînă atunci, nu mai cred nimic. Am emoţii nu că m-aş întîlni cu Messi sau cu Ronaldo, am emoţii să nu se rupă stiloul sau să se mai întîmple ceva imprevizibil!". Pulhac trebuia să semneze cu Hercules de alte două ori.
Îndrăgostit de Dinamo
Cu două goluri în 4 meciuri, argentinianul Juan Pablo Garat şi-a schimbat specializarea la Tîrgu-Jiu: a dat ambele pase decisive, reluări cu capul pe spate, la egalul cu Pandurii (2-2). Stoperul de 27 de ani a mărturisit că trece prin cea mai frumoasă perioadă a carierei: "Dacă ştiam că va fi aşa de bine aici, veneam mai devreme la Dinamo! Glumesc puţin, dar, sincer, sînt fericit să îmbrac tricoul acestei formaţii. Păcat de ceea ce a fost la Split, o dramă, dar viaţa îţi oferă şi astfel de lucruri".
Inbox
- Dănciulescu, după revenirea pe teren: "Atmosfera e bună la Dinamo. Sîntem o familie şi dacă o vom bate pe Rapid, se uită de eşecul din Europa League".
- Nicolae Badea a revenit lîngă echipă. A fost prezent la Tîrgu-Jiu, după ce-a absentat la două meciuri, din cauza unui necaz în familie.
- Dinamoviştii au ajuns ieri după-amiază de la Tîrgu Jiu, au avut toată ziua liberă, iar astăzi au primul antrenament, de la ora 18:00, pentru a pregăti derby-ul cu Rapid.
Fotbal • Liga 1 • PANDURII - DINAMO 2-2
Dinamoviştii, irezistibili pe finalurile de meci » "Ne ducem peste adversar!"
Articol de Eduard Apostol — marți, 10 august 2010
{{text}}