Blanc preferă 4-4-2 faţă de 4-2-3-1, folosit în ultimele sezoane
Pentru primul meci cu Laurent Blanc pe bancă, testul de diseară din Norvegia, Franţa se prezintă nu doar cu lotul remaniat total, prin neconvocarea celor 23 de jucători prezenţi la Mondial, ci şi cu altă aşezare. În locul unui 4-2-3-1, devenit tradiţional de cîteva sezoane încoace, tehnicianul de 44 de ani înclină să treacă la 4-4-2.
El a explicat: "Este un sistem care oferă un mai bun echilibru, ne ajută să ne organizăm mai bine, în special acum, cînd echipa e un veritabil şantier". Aşa cum au stat lucrurile la antrenamente, rivala "tricolorilor" din eliminatoriile Euro 2012 ar începe la Oslo cu Ruffier - Fanni, Rami, Mexes, Cissokho - Ben Arfa, L. Diarra, Menez, Nasri - Benzema, Hoarau. În cealalată variantă, ar ieşi Hoarau pentru un mijlocaş, posibil Cabaye.
Cum Evra e scos din calcule după dezastrul de la Mondial, o altă problemă de rezolvat e cea a banderolei. Ferm şi ordonat, Blanc caută un jucător apt să-i impună disciplina pe gazon: "Trebuie să fac o bună alegere, un bun căpitan poate avea importanţa sa. Trebuie să ţin cont cine are personalitate, spirit şi mentalitate colective". Diseară, cel potrivit ar fi Lassana Diarra ori Nasri.
"Ca mod de lucru, Blanc seamănă cu Wenger"
Samir Nasri, mijlocaş Franţa
MEXIC - SPANIA (23:00) Numai 15 minute
Vicente Del Bosque nu a cedat presiunilor Barcelonei şi a convocat 7 jucători ai formaţiei catalane la "amicalul" din Mexic. Însă, cum au venit direct din vacanţă, fără nici măcar un antrenament, aceştia nu vor fi folosiţi decît foarte puţin, cîte circa un sfert de oră, minute pentru care au făcut un drum de 20.000 km. La sosire, Xavi a glumit pe seama situaţiei: "Eu sînt turist, Puyol este gras, Busquets se crede la plajă".
IRLANDA - ARGENTINA (21:45) Trap la spital
Giovanni Trapattoni are şanse minime să stea pe bancă diseară, la "amicalul" Irlandei cu Argentina. Tehnicianul de 71 de ani a trebuit internat luni noapte, din cauza unei intoxicaţii alimentare. El a consumat fructe de mare, după care i s-a făcut rău. "A vomitat tot, iar starea de greaţă nu dispărea. Abia tratamentul de la spital l-a ajutat să-şi mai revină", a zis medicul lotului. Situaţia lui Trap era aseară stabilă.
PRELIMINARII CE 2012
Grupa C
20:00 Estonia - Feroe
AMICALE
13:00 Algeria - Gabon
13:00 Trinidad-Tobago - Jamaica
14:00 Coreea de Sud - Nigeria
15:00 China - Bahrain
17:00 Kazahstan - Oman
18:00 Lituania - Belarus
18:00 Rusia - Bulgaria
19:00 Armenia - Iran
19:00 Finlanda - Belgia
19:00 Moldova - Georgia
20:00 Cipru - Andorra
21:00 Malta - Macedonia
21:00 Suedia - Scoţia
21:00 Ucraina - Olanda
21:15 Cehia - Letonia
21:15 Turcia - România TVR 1
21:30 Albania - Uzbekistan
21:30 Austria - Elveţia
21:30 Danemarca - Germania ZDF
21:30 Muntenegru - Irlanda de Nord
21:30 Polonia - Camerun
21:30 Serbia - Grecia
21:30 Slovacia - Croaţia
21:35 Africa de Sud - Ghana
21:45 Irlanda - Argentina
21:45 Slovenia - Australia
21:45 Ţara Galilor - Luxemburg
22:00 Anglia - Ungaria Sport Klub
22:15 Norvegia - Franţa sport.ro
22:30 Islanda - Liechtenstein
23:00 Mexic - Spania
23:30 Angola - Uruguay
01:30 Paraguay - Costa Rica
04:00 Panama - Venezuela
* Rezumate pot fi urmărite pe Eurosport de la ora 24:00.
International • EURO 2012 • ADVERSARI / NORVEGIA - FRANŢA, AZI, 22:15, sport.ro
Francezii schimbă sistemul
Articol de Constantin Popescu — miercuri, 11 august 2010
{{text}}