"Tricolorii" au îmbinat poantele cu munca la antrenamentul oficial desfăşurat aseară pe unul din terenurile secundare ale bazei sportive a lui Fenerbahce Vezi imagini de la antrenamentul echipei naţionale, de la Istanbul! (video)
Şedinţa de pregătire a "naţionalei" a început la ora 19:00 cu un Cristi Chivu pus pe şotii. Jonglînd el a trimis o minge prea înaltă care a fost aproape de a-l lovi pe Răzvan Lucescu. Căpitanul i-a strigat însă "Capuuuul!", permiţîndu-i acestuia să se ferească. De altfel, "tricolorii" n-au uitat să mai şi glumească, aşi la acest capitol fiind Raţ şi Rădoi. Cei doi s-au tachinat în permanenţă la jocul de "5 contra 2".
Selecţionerul şi-a împărţit elevii în două echipe şi a exersat cu aceştia, pe rînd, fazele de atac cu deschideri pe benzi şi finalizările pînă la finalul antrenamentului. Răzvan Raţ i-a pus mingea perfect lui Marica şi în timpul replierii, fundaşul de la Şahtior a exclamat: "A fost cea mai bună centrare din viaţa mea!".
N-au schimbat terenul
În ciuda stării proaste a gazonului pe care s-au pregătit luni, "tricolorii" s-au antrenat şi aseară tot acolo. Federaţia turcă a pus la dispoziţia "naţionalei" României un teren, însă acesta era situat la o distanţă prea mare de hotelul la care este cazată echipa.
20.000 de bilete vîndute
Pentru partida de diseară, organizatorii au anunţat că au vîndut 20.000 de tichete. Acestea au preţuri de 10 lire turceşti la peluze, echivalentul a 5 euro, şi 30 de lire la tribune, echivalentul a 15 euro. Stadionul lui Fener, care va găzdui întîlnirea din această seară, are o capacitate de 53.000 de locuri.
Fotbal • Nationala • TURCIA - ROMÂNIA, AZI, 21:15, TVR 1 şi liveTEXT pe GSP.RO
"Tricolorii", cu chef de glumă la ultimul antrenament înaintea jocului cu Turcia
Vasile Maftei, Maftei, Ciprian Marica, Marica, România
Articol de George Ştucan, Cristi Preda (foto) — miercuri, 11 august 2010
{{text}}