Victor Piţurcă a declarat la "Contraatac", de la GSP TV, că a avut discuţii cu Gigi Becali, care ar fi dorit să-l readucă la echipă, însă, nu l-a mai sunat a doua zi. Piţurcă spune că ar fi avut aceleaşi condiţii dacă ar fi fost să se întoarcă.
"Eu am vrut să lămuresc nişte chestii. Am rămas puţin surprins că loţi Boloni a reuşit într-un fel să convingă mass-media de ce voiam eu să realizez la Steaua. Chiar dacă am stat în jur de o oră şi jumătate cu presa de vorbă, nu s-a înţeles foarte bine şi nu s-a înţeles nici care erau datele contractuale.
Proiectul meu era pe 3 ani, un proiect în care eu eram factorul principal, eu conduceam clubul 3 ani, fără nici o implicare, cu staff-ul meu, cu cel administrativ.
Cînd semnam actele, domnul Ienei devenea preşedintele şi cu el, noi, timp de 3 ani de zile conduceam acest club. Să se înţeleagă foarte bine lucrul ăsta.
Sigur că, pentru a realiza asta, aveam nevoie să semnez un contract ferm şi nişte garanţii care ne permiteau să conducem în linişte
S-au speculat multe, mai ales după ce a vorbit Gigi, nişte tîmpenii, că am cerut 20-30 de milioane. Eu am renunţat pentru că Gigi nu a vrut să semnăm nişte acte care îmi confereau dreptul de a conduce profesionist 3 ani de zile.
Gigi, acum două zile, după conferinţa mea, prin anumite persoane m-a contactat. Mi s-a transmis că Gigi îmi oferă 500.000 de euro, i-am transmis că nu am nevoie de banii ăştia. Greşeala mea a fost că nu am semnat acele acte de la început. După două luni a realizat că nu poate să tacă, nu poate oferi garanţii şi am renunţat.
Seara urma să ne vedem, mi-a dat telefon că vrea să vorbească cu mine, să jur pe icoană că nu spun nimănui. I-am zis să fie el atent, că eu nu am ce să spun, nu discut cu nimeni oricum.
Greşeala mea e că am acceptat să vorbesc cu el, a încercat să-mi spună timp de o oră că trebuie să mă întorc, l-am lăsat să vorbească. L-am întrerupt cînd a zis că după un an de zile mai vedem, un antrenor serios vrea un proiect pe o anumită durată, minimum 3 ani. Nu am vrut să discut atunci, am zis că mă gîndesc pînă a doua zi. M-a sunat, mi-a zis că-mi măreşte salariul, că nu ştiu cît îmi mai dă, tot în seara aia.
Eu am sunat un prieten comun care mă sunase şi el de vreo 3 ori, pe la 11:30, m-a întrebat cînd ne vedem, i-am zis că dacă vrea, să vină şi cu Giovani Becali, să discutăm. Cînd mă vedeam cu el, atunci discutam revenirea, dar numai în condiţiile mele, care nu se schimbau deloc. Dacă le accepta, poate mă întorceam, nu era nici un fel de problemă, nu mă dăduse el afară.
Nu m-a mai sunat, m-a sunat Virgil Becali pe la ora 15:00, să-mi spună că îşi cere scuze Becali că nu m-a mai sunat să ne vedem, că l-a pus pe Ilie Dumitrescu.
Eu îl ştiu pe Gigi foarte bine, mă mai sunase un fost coleg de-ai mei, pe care îl sunase Gigi să preia Steaua.
Ştiţi ce am crezut cînd am acceptat să mă văd cu el? Că vine să mă întrebe dacă să pună pe x sau pe y. Nu văd nici o problemă că m-am văzut cu el. Eu am fost cel vinovat, aici era o chestie de business, o afacere. Eu trebuia să pun lucrurile la punct de la început. Eu am făcut echipă, şi cu bani puţini. Eu muncesc de 4 luni de zile la acest proiect. S-a gîndit să-şi pună iar oamenii pe care să îi poată conduce, eu nu-l condamn, e problema lui.
Va fi extrem de grav că dacă se va întîmpla ca în anii trecuţi, va fi foarte greu pentru el să mai rămînă la Steaua. Nu e în pericol ca patron, dar o să fie aceeaşi atmosferă din ultimii ani, e riscul ca Steaua să nu mai fie echipa a suporterilor e ca şi cînd totul e zero, nu mai e nimic de spus.
Să fim serioşi, nu am forţat nici o mînă, am vrut doar să am garanţia că 3 ani clubul va fi condus profesionist şi de profesionişti. Eu îl ştiam, e recidivist, am vrut să tai din prima răul, altfel nu aveam nici o şansă, dacă nu-l constrîngeam prin contract, să se abţină să mai facă aceleaşi greşeli.
Conveniserăm să facem un contract scris, însă imaginaţi-vă că el nu era absolut nimic în acte. Eu trebuia să oblig clubul Steaua la nişte daune, să le plătească, pînă la urmă Gigi le plătea, dar cum puteam să demonstrez eu că el trebuia să plătească? Am avut nevoie de timp de gîndire, să găsesc soluţii.
Am găsit-o înainte de cel de-al doilea stagiu de pregătire, i-am zis, dar m-a tot amînat, o săptămînă, două, apoi mi-a zis că e de acord, că vrea să fie liniştit, să fiu şi eu. Au trecut vreo două săptămîni, a apărut la TV, eu nefiind mulţumit, analizînd situaţia cu staff-ul meu tehnic, am decis să părăsim Steaua.
El nu putea fi exclus niciodată, toate problemele importante le discutam cu el. Dacă voiam un jucător, m-aş fi consultat cu el, el dă banii, nu sînt absurd. Nu erau problemele astea. Mă interesa mult ca el să nu se implice, să aibă vechile obiceiuri, pe care le cunoaşte toată lumea.
Nu a luat Zenga titlul, dacă mai rămînea, nu ştiu dacă mai lua titlu. A avut o mare contribuţie. Titlul l-a luat Ţiţi Dumitriu. NU mai era Zenga cînd s-a luat.
Gigi vorbea cu mine şi-l suna ba pe Lăcătuş, ba pe nu mai ştiu cine.
A zis Ilie Dumitrescu azi că cele mai bune condiţii mi s-au oferit mie. De unde ideea asta? Cele mai bune condiţii ar fi fost să am vreo 3-4 milioane de euro, au fost alţii care au avut la dispoziţie
Stoichiţă n-a avut personalitate şi nu a fost în stare să spună că jucătorul x nu pleacă de la echipă. Exemplu cu Ghionea, jucător de naţională, tu îi dai drumul cînd nu ai fundaş.
Să nu-şi imagineze cineva că se va schimba Gigi, ar fi bine să se schimbe, pentru că ar fi doar în folosul lui.
Poate va înţelege într-o zi ceva. Nu se va întîmpla nimic bun la acest club, indiferent pe cine va aduce alături de club. Se va dărîma absolut tot", a spus Piţurcă la GSP TV.
{{text}}