EURO 2012

Blanc a pierdut primul meci pe banca Franţei, dar echipa a arătat destule promisiuni

Articol de Constantin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cu un lot remaniat, adversara României în eliminatoriile Euro nu a evoluat rău, mai mulţi jucători putînd pretinde prezenţa în noua campanie.



Franţa s-a întors învinsă din Norvegia, 1-2, dar şi cu cîteva satisfacţii. Şantierul deschis de noul selecţioner, Laurent Blanc, prin renunţarea la toţi cei 23 de mondialişti şi promovarea mai multor tineri a avut primele efecte. Evident într-o conjunctură mult mai destinsă, "cocoşii" au construit nonstop, producînd un joc coerent, logic, în care destule intenţii au fost duse la capăt. Decontul l-au plătit două erori de concentrare din defensivă, compartimentul căruia tehnicianul rivalei "tricolorilor" în preliminariile CE 2012 i-a arătat şi-i va arăta principala atenţie.

Cîţiva jucători pot fi socotiţi cîştiguri certe. E cazul lui Ben Arfa, autorul golului fiind reactivat de Blanc, al lui Nasri, remarcabil tehnic şi fizic la coordonare ("a dat viaţă balonului", a scris "L'Equipe"), al lui M'Vila, excelent la recuperare şi permanent dispus la efort. În plus, Mexes a oferit linişte, negreşind nici o minge, N'Zogbia a animat flancul stîng, iar Hoarau s-a bătut în ambele careuri.

"Ca rezultat, e o decepţie, dar eu sînt fericit pentru jocul încurajator propus de echipă, ce a căutat mereu să creeze. Sînt destule promisiuni, încă nu ne-am definit stilul", a zis Blanc. El a optat la început pentru o aşezare 4-4-2, trecînd apoi la 4-2-3-1. La final testului a concluzionat: "Al doilea sistem i-a favorizat pe norvegieni. Primul le-a pus mai multe probleme".


8 jucători francezi au debutat în "naţională" miercuri, contra Norvegiei

6 meciuri la rînd fără victorie au "cocoşii", ultimul lor triumf fiind 2-1 cu Costa Rica pe 26 mai

NORVEGIA - FRANŢA    2-1
(Huseklepp 51, 71 - Ben Arfa 48)
FRANŢA: Ruffier - Fanni, Rami, Mexes, Cissokho - M. Sissoko (46 L. Diarra), M'Vila (74 Cabaye), Nasri (79 Briand), N'Zogbia (46 Ben Arfa) - Remy (46 Menez), Hoarau (61 Benzema). Antr. L. Blanc

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.