Liga 1

Dragomir: "Lui Colţescu i s-a stins lampa, numai dacă eşti nesanătos la cap dai un aşa penalty!"

Dumitru Dragomir

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, e dezamăgit profund de maniera de arbitraj a lui Sebastian Colţescu. Oficialul spune că "centralul" trebuie sancţionat pentru prestaţia pe care a avut-o la partida Steaua - Victoria Brăneşti, scor 2-1.

"Asta e soarta echipelor mici la noi, în România. Ce să zic? O să-i propun domnului Avram să-i facă un control de rutină acestui arbitru, dar nu la Craiova. Dacă nu eşti sănătos la cap poţi acorda astfel de penalty-uri, dacă nu eşti bun arbitru, dacă eşti rău inteţionat.

Îl cred acum pe Vasile Avram, a venit pe un teren alunecos, nu are arbitri de valoare, unii sînt slabi de tot, unii nici nu sînt sănătoşi la cap!

Nu pot să spun că sînt necinstiţi, că nu mai există aşa ceva, dar te fac să crezi că nu sînt sănătoşi la cap.

Mi-a plăcut Balaj la Dinamo - Rapid, a greşit şi el în viaţa lui, dar nu aşa, dom'le. Eu l-am susţinut pe Colţescu, dar cred că i s-a stins lampa, a avut vreun scurtcircuit pe undeva, nu i-aţi văzut mimica? Doamne, Dumnezeule, mă înspăimîntă! Sînt aşa de supărat că am luat ceva să citesc, ca să uit de supărare.

În afară de Balaj, nu cred că sînt 3 arbitri care au jucat fotbal. Trebuie făcută o selecţie şi scoşi aceşti arbitri care fac greşeli repetate. Nu se poate aşa ceva. E la 3 metri de fază, ce să cred despre el. Să-l rog pe Vasile Avram să-l ducă la un control, dar nu la Craiova.

Mircea Sandu a făcut mult pentru arbitraj, i-a separat de Federaţie, le-a dat bani. I-a ajutat extraordinar de mult, l-a repus pe Vasile Avram în drepturi, e un om care mai ştie ceva carte, meserie, dar are o situaţie foarte grea, pentru că nu are un corp de arbitri prea bun. Trebuie să facă o selecţie severă, cînd vezi că greşeşte aşa, scoate-l, nu se poate aşa ceva", a spus Dragomir la "Premium Liga", de la GSP TV.

VIDEO» În minutul 67, Kapetanos este tras de tricou în careul oaspeţilor, însă arbitrul lasă jocul să continue

În minutul 32, Kapetanos cade în careul Brăneştiului după ce este tras de tricou de către un adversar, însă arbitrul nu acordă nimic.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.