Portughezul crede că Steaua e peste elveţieni şi de aceea are obligaţia de a se califica.
- Geraldo, ştiţi ceva despre Grasshopper sau vă pot surprinde elveţienii?
- Mister ne-a arătat cîteva imagini cu meciuri ale elveţienilor şi am avut ocazia să ne dăm seama care sînt calităţile lor, ce stil au. Vom putea să-i contracarăm.
- Ce fel de meci anticipezi?
- Va fi o dispută dificilă, sîntem conştienţi de asta. Dar sîntem Steaua Bucureşti şi trebuie să trecem peste orice, să învingem şi să mergem în grupele Europa League. Ne vom concentra să nu primim gol, ar fi excelent să cîştigăm la zero, fiindcă ar reprezenta un avantaj consistent într-un meci eliminatoriu, ca acesta.
- Cum e Ilie Dumitrescu?
- Ştiu că e un fost mare fotbalist român. Ca antrenor, încearcă să ne impună opinia lui despre fotbal, iar noi facem ce putem ca să-l ajutăm.
- Ştii că el a anunţat că va pleca dacă nu mai are şanse la titlu?
- Nu, dar eu am convingerea că vom face un sezon foarte bun. Asta înseamnă să cîştigăm campionatul şi să trecem de grupele Europa League. E imposibil să nu reuşim alături de Ilie Dumitrescu!
- Cum crezi că va fi atmosfera?
- Mi-aş dori ca la fiecare meci pe care-l jucăm pe acest minunat stadion să fim susţinuţi de cîte 25.000 de spectatori, aşa cum s-a întîmplat la partida cu Craiova. Suporterii au fost drăguţi şi luni, cînd am jucat cu Brăneşti, dar eu vreau arena plină mereu. Contra Craiovei, fanii n-au fost al 12-lea jucător, ci al 13-lea, au făcut cît doi oameni în plus pe teren!
"Elveţienii sînt buni, organizaţi, dar nu ne temem. Numele Steaua ne obligă să trecem mai departe!"
Geraldo Alves, fundaş Steaua
360 de minute a strîns Geraldo Alves (29 de ani) în primele patru etape. Fundaşul central portughez a fost integralist în toate meciurile
International • Europa League • STEAUA - GRASSHOPPER, AZI, 20:45, Pro TV şi liveTEXT pe GSP.RO
Geraldo nu acceptă eşecul: "Nu ne opreşte Grasshopper!"
Articol de Răzvan Rotaru — joi, 19 august 2010
{{text}}