Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - GLORIA 2-0

Herea a marcat 5 din cele 6 goluri ale Rapidului: "Eu doar o împing în poartă"

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  sâmbătă, 21 august 2010

Golgeterul rapidist Ovidiu Herea este modest şi spune că meritul golurilor sale aparţine colegilor şi fanilor care-l susţin din tribune.







- Ovidiu, a uitat Giuleştiul eşecul cu Dinamo?

- Eram sigur că va fi un meci greu contra Bistriţei, dar ne-am făcut jocul pe care ni l-am dorit pînă la urmă. Important e că a cîştigat echipa. Asta şi datorită publicului minunat din Giuleşti. Datorită suporterilor dau eu goluri! Îi aştept meci de meci la stadion. S-a văzut acum adevărata faţă a Rapidului. Am fost cu toţii conştienţi că meciul cu Dinamo a fost un accident.



- Chiar aşa?

- Da. Am făcut o repriză bună în Ştefan cel Mare, dar apoi a fost ceva ce ne depăşeşte, nu înţeleg. Meritul victoriei cu Gloria îi aparţine lui Şumudică, a ştiut să ne mobilizeze exemplar. S-a văzut că el cunoştea toate punctele tari şi slabe şi cum îi putem surprinde pe bistriţeni.



- Visezi să devii golgeterul Ligii 1?

- Eu îmi doresc să înscriu ca să bată Rapidul. Dar nu sînt omul cu golul, e meritul colegilor care mă servesc. Eu doar o împing în poartă. Sînt acolo unde trebuie.



"E bine că ştim să ne revenim repede după accidente, s-a văzut asta contra ardelenilor. Mi-aş dori să joc la <naţională>, dar nu sînt eu selecţioner"

Ovidiu Herea, mijlocaş Rapid





"Rapid n-avea nevoie de ajutorul lui Marius Avram. Herea e ca şi copilul nostru, al meu şi al soţiei, care îi e şi impresar, mă bucur că este în formă"

Laurenţiu Reghecampf, antrenor Gloria



"Mă bucură că am înscris pe finaluri de repriză şi sînt fericit pentru victorie. A fost penalty clar la Marcos. Îl felicit pe Herea. N-am cuvinte să le mulţumesc fanilor"

Marius Şumudică, antrenor Rapid



"Nu vreau să par răutăcios, dar îi urez lui Bornescu să plece într-un campionat mai tare din Germania sau din Spania. Eu am avut ocazia şi n-am făcut-o"

Dani Coman, portar Rapid



"N-am jucat pentru Copos, am făcut-o pentru noi, pentru Rapid şi pentru suporteri. Sîntem o familie şi asta s-a văzut"

Rui Duarte, fundaş Rapid



Vot de încredere

Fanii Rapidului, 7.000 la număr, şi jucătorii au vrut să demonstreze că sînt solidari cu Şumudică după derby-ul pierdut cu Dinamo (2-3). Fanii şi-au încurajat favoriţii pe toată durata întîlnirii şi au afişat la începutul partidei un banner prin care şi-au arătat ataşamentul: "În continuare Şumudică, cel mai bun pentru echipă!". Jucătorii au fost şi ei alături de antrenor, la fiecare reuşită creînd un meleu în jurul acestuia (foto). (Alexandru Răducanu)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.