Fotbal   •   Nationala   •   MUTU VORBEŞTE DIN NOU

Adrian Mutu: "Sînt de acord să fiu criticat, dar mi-am recunosct mereu greşelile"

adrian mutu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 21 august 2010

Atacantul Fiorentinei s-a declarat uluit de vorbele care i-au fost puse în gură şi a ţinut să le dezmintă categoric informaţiile apărute în cotidianul Fanatik de joi, atunci cînd acesta le-ar fi spus mai multor apropriaţi că nu contează că nu este chemat de Răzvan Lucescu la echipa naţională, pentru că oricum nu va mai sta mult la cîrma tricolorilor.

„Am aflat cu stupoare de ce s-a scris. Sînt mîhnit profund de această manieră de a face audientă cu orice preţ, încălcînd cele mai elementare reguli ale profesiei de jurnalist. Unor asemenea minciuni grosolane, cu iz calomnios, nici n-ar trebui să le dau atenţie, ci doar să-mi rezerv dreptul de a mă adresa justiţiei. O fac doar pentru că subiectul este unul sensibil pentru iubitorii fotbalului, cărora le datorez respectul meu



Înţeleg goana după senzaţional, dar nu permit nimănui să inventeze vorbe nerostite de mine. Mi-am recunoscut greşelile ori de cîte ori le-am făcut. Am plătit şi plătesc pentru ele. Sînt de acord să fiu criticat, chiar aspru, dar nu pot accepta ca nivelul scăzut de bun simţ profesional pe care unii ziarişti îl practică să afecteze imaginea mea", a spus Mutu pentru Adevărul.

Adrian Mutu: "Nu contează că nu mă cheamă Răzvan, oricum nu mai stă mult!"


Ignorat de Răzvan, Mutu îşi doreşte să mai joace sub tricolor: "Vreau la naţională!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.