Liga 1

Ţicleanu: "Sper să obţinem cel puţin un punct în meciul cu Astra"

ticleanu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul Craiovei, Aurel Ţicleanu, a vorbit pentru site-ul oficial al "juveţilor" despre meciul de la Ploieşti, contra Astrei, şi speră să se obţină cel puţin un punct în faţa lui Stoichiţă

 

“Chiar dacă, momentan, Astra şi Universitatea se află pe locuri retrogradabile, sunt două echipe bune ale campionatului, care încă se caută, dar care au făcut jocuri bune în acest campionat. Cred că va fi un meci foarte disputat, din care sperăm să scoatem punct sau puncte. Astra este o echipă care a dat două goluri pe terenul campioanei. Nu oricine poate să facă 2-2 la Cluj", a spus Ţicleanu

Apoi, acesta a completat zicînd că pentru Craiova sînt necesare puncte în momentul de faţă. "Trebuie să trecem peste supărarea ultimului rezultat, este obligatoriu. Am fost din ce în ce mai aproape de victorie. Cu Steaua am obţinut-o pe teren, dar nu au fost alţii de acord. Acum, cu Timişoara, ne-au lipsit cred 10 secunde. Acum a venit momentul să fim şi mai aproape şi să şi obţinem cele trei puncte"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.