Costaricanul Winston Parks dezvăluie ce l-a şocat la început în ţara noastră "Credeam că Gigi Becali e preşedintele României" :)

Atacantul lui Poli Timişoara, împrumutat recent la Hazar Lankaran, spune că viaţa aici e mai sigură decît la Moscova, unde "oamenii sînt mereu beţi şi foarte periculoşi"


Niciodată nu-l vezi altfel decît vesel. Are mereu zîmbetul pe buze, chiar şi atunci cînd e lăsat rezervă sau cînd jocul nu-i iese. Nu degeaba se spune despre costaricani că formează cel mai fericit popor din lume. Numele lui întreg e Winston Antonio Parks Tifet. E atacantul Timişoarei din vara lui 2008, cînd a venit direct din Costa Rica, după ce însă mai evoluase prin Rusia, Italia şi Cehia, iar în această vară a fost împrumutat la Hazar Lankaran, formaţie pregătită de Mircea Rednic. Cu toate acestea, amintirile despre România sînt mai proaspete ca niciodată.


- Winston ai stat aproape doi ani în România. Cum te-ai simţit la Timişoara?
- Înainte să vin aici mi s-a spus că e un oraş frumos, civilizat, un loc unde poţi să îţi creşti copiii în linişte. M-am simţit bine. N-am avut probleme şi cred că am făcut alegerea bună atunci cînd am venit la Timişoara şi nu m-am dus în Turcia.

- Care au fost primele impresii?
- Eram în camera de hotel şi mă uitam la televizor, deşi nu pricepeam o boabă româneşte. Schimbam post după post şi vedeam aproape toată ziua acelaşi om, indiferent de oră, indiferent că era buletin de ştiri, meciuri sau emisiuni. Aş fi jurat că e preşedintele României. Asta pînă cînd am întrebat un coleg şi mi-a spus că e vorba despre patronul Stelei, Gigi Becali!


"România e peste Cehia la stadioane"


- Dar în Costa Rica patronii nu dau interviuri?
- La noi, oamenii din fotbal nu stau pe televizor atît. Iar preşedintele ţării apare doar atunci cînd are ceva important de spus. Cred că i se acordă mult prea multă atenţie lui Gigi Becali. În fotbal, cel care face spectacolul este jucătorul şi el ar trebui să fie în centrul atenţiei, dar la voi cei care vorbesc sînt conducătorii.

- Ai jucat fotbal în Costa Rica, în Italia, în Rusia, în Cehia şi în România. Poţi să faci o comparaţie între aceste ţări în privinţa fotbalului?
- Italia e ţara în care fotbalul este sută la sută profesionist. Cînd am ajuns acolo voiau să nu-mi fac griji pentru nimic, să mă simt ca acasă şi să mă concentrez doar la fotbal. Mi-au pus la dispoziţie un şofer, nu aveam grija facturilor, m-au întrebat dacă vreau să îmi aducă şi familia. La fel a fost şi în Rusia, dar acolo era o manie pentru securitate. Aveam şofer fiindcă nu m-aş fi încumetat să conduc prin Moscova. Ei sînt mai mereu beţi şi era periculos, în plus te enervai teribil în trafic.

- Dar în România?
- În România a fost bine la început. Deşi nu este o ţară foarte bogată, stadioanele arată bine, sînt terenuri bune, în special la echipele mari care investesc, chiar şi cele mici au totul îngrijit. În Cehia erau cele mai urîte stadioane pe care le-am văzut în Europa!


"Românii sînt buni, dar sînt speriaţi de patroni"


- Arbitrajele cum ţi s-au părut?
- Cred că toţi facem erori, este omeneşte să greşeşti. Arbitrii îşi fac meseria, mai sînt erori, dar nu o fac intenţionat. Pînă la urmă, au şi un preşedinte care îi monitorizează şi care îi dă la o parte dacă fac greşeli în lanţ. În plus, visul lor e să fie pe lista FIFA, care de asemenea îi monitorizează. Pe mine nu m-au speriat scandalurile din fotbalul românesc, dar cred că se dramatizează inutil.

- Ce te-a enervat cel mai mult?
- Nu mi-a plăcu cînd preşedinţii de cluburi vorbeau de rău jucătorii la televizor. Dacă vrei să îţi crească investiţia trebuie să fie o atmosferă bună. Păi, dacă ei ies şi mătură cu jucătorii în public şi nu le spun în privat ceea ce cred, atunci şi jucătorul va fi cu motivaţia scăzută, publicul îl va fluiera şi clubul o să piardă fiindcă fotbalistului îi scade valoarea. Românii sînt buni, dar prea speriaţi tocmai de către patroni. Ştiu că dacă iau o acţiune pe cont propriu şi greşesc, atunci cu siguranţă vor fi puşi la zid, aşa că preferă să nu iasă prea mult în evidenţă.


"Kapetanos e cel mai bunI"


- Ai remarcat vreun atacant în Liga I?
- Kapetanos este foarte-foarte bun. E întotdeauna acolo unde trebuie să fie. Îmi mai plac Goga, Magera, Bilaşco şi Kone.

- Colegul tău Mansour s-a plîns de rasism. Te-au jignit oamenii pe stadă pentru că eşti negru?
- Nu m-am simţit niciodată prost în România. În Timişoara nu am auzit niciodată pe nimeni vorbindu-mi urît fiindcă am o altă culoare a pielii. Doar în Rusia am avut un incident cu un adversar. Sînt convins însă că nu era rasist şi doar a vrut să mă enerveze, să mă facă să ies din ritmul jocului.


"Aveţi fotbal, dar n-aveţi plajele din Costa Rica"


- A profitat cineva de faptul că eşti străin şi nu ştii prea bine ţara?
- (rîde) Un taximetrist, dar pînă la urmă s-a dovedit că avea dreptate. Eu locuiam lîngă stadion, dar luam taxiul pînă acasă, iar cursa nu făcea mai mult de 5 lei. Într-o zi mi-a cerut 20 de lei şi am făcut scandal fiindcă am crezut că mă păcăleşte. Am plătit, dar i-am notat numărul de la maşină şi l-am ameninţat că-l dau pe mîna poliţiei. Am aflat apoi că mai sînt taxiuri private care au un tarif mai mare.

- Dacă un jucător din Costa Rica ar avea o ofertă din România ce l-ai sfătui să facă?
- Nu-mi place să mint, aşa că i-aş spune adevărul. Să fie atent cum îşi negociază contractul. România nu e un loc uşor în care să joci, dar te ajută foarte mult să progresezi. I-aş spune realitatea de aici, iar decizia va fi a lui.

- Ce nu ai găsit în România?
- Plaje frumoase cum sînt în Costa Rica. Chiar le recomand românilor să îşi petreacă o vacanţă acolo. Cu siguranţă vor reveni şi pentru a doua oară.

- Apropo, de ce sînteţi consideraţi voi, costaricanii, cel mai fericit popor din lume?
- (rîde) Ştiu că s-a făcut un studiu, aşa e. Chiar dacă viaţa e grea, au multe probleme şi puţini bani, costaricanii nu se stresează. Fac totul cu zîmbet, cu optimism. Nu poţi evita supărarea, avem şi zile triste, dar cu optimism ai forţa de a lupta, de a ieşi din necazuri.


"Sper ca fiul meu să mă recunoască"


- Ce ai făcut cu primii bani din fotbal?
- În Costa Rica nu cîştigam foarte mult. Primii bani adevăraţi i-am încasat în Italia. Cînd m-am întors acasă am cumpărat cadouri pentru toată familia. În plus, am cumpărat alimente şi hăinuţe şi le-am donat unui centru de copii şi am organizat o petrece în cartier pentru puştii de acolo.

- Tatuaje ai?
- Nu am, dar îmi voi tatua pe braţe numele copiilor mei. Pentru ei muncesc şi mă sacrific să stau departe de casă. Vreau să le fac un viitor. Xilon este la şcoală în Costa Rica. A trebuit să plece acolo fiindcă avea probleme. La noi în şcoală se învaţă în engleză, iar în rest vorbim în spaniolă. Cînd sînt mai mari se învaţă şi spaniola în şcoli.

- Cu ce îţi umpli o zi obişnuită?
- În afară de antrenamente îmi place să dorm, la nebunie îmi place! Mă joc PlayStation sau vorbesc pe internet cu familia. Xilon mă întreabă mereu "Cînd vii acasă?". Mai e şi cel mic, Axton. Sper să mă recunoască atunci cînd mă voi întoarce acasă şi să nu spună "Cine este bărbatul acesta?". :)


CV Winston Antonio Parks Tifet

- Data şi locul naşterii: 12 octombrie 1981, Limon (Costa Rica)
- a jucat la AD Limonense, Udinese, Ascoli, Lokomotiv Moscova, Saturn Ramenskoe, Slovan Liberec, Alajuelense, Poli Timişoara
- are 28 de selecţii în "naţionala" Costa Rica şi 6 goluri, dintre care unul marcat la Campionatul Mondial din 2002, împotriva Turciei


"La 10 ani a murit mama şi am avut o cădere. Renunţasem la fotbal fiindcă nu mai aveam motivaţie, dar familia a insistat să continuu. Am crescut alături de bunica şi de fraţii mei. Nu pot să spun că aveam mulţi bani, dar zilnic aveam mîncare pe masă"

"Eu am fost norocos, mi-am văzut de fotbal, dar unii prieteni din cartier au murit, s-au apucat de droguri ori au ajuns în închisori!"

"Cînd am început fotbalul eram portar. Apoi, m-au mutat la mijloc şi în cele din urmă în atac. Eram cel mai înalt din echipă şi s-au gîndit că pot să dau ca lumea cu capul"

"Mama şi bunica m-au învăţat să nu fur, să nu mint, să respect oamenii şi de fiecare dată să-L am pe Dumnezeu în suflet"
Winston Parks, atacant


Lucruri inedite despre Parks

- la 15 ani se antrena cu echipa naţională U20
- la 17 ani a ajuns în probe la Stuttgart, iar la 19 ani în Italia
- după golul de la CM 2002, marcat împotriva Turciei, a plecat în Rusia, la Lokomotiv, apoi în Cehia şi s-a întors în Costa Rica pentru fiul său
- soţia, Adriana Rivera, şi cei doi copii, Xilon (8 ani) şi Axton (2 ani), sînt în Costa Rica
- îi plac comediile, dar şi caşcavalul pane: "În România e cel mai gustos"