Fotbal   •   Liga 1   •   FC VASLUI - STEAUA, AZI, 20:00, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

Ilie a rezolvat problema banderolei » Cristi Tănase e căpitanul Stelei la Vaslui!

Cristi Tănase, Tănase, Steaua

Articol de Dan Udrea, Răzvan Rotaru   —  duminică, 22 august 2010

După ce Nicoliţă s-a accidentat şi a ieşit în calcule pentru meciul de diseară, Dumitrescu îi va oferi banderola de căpitan mijlocaşului stînga





Forfaitul declarat de Bănel Nicoliţă pentru confruntarea de diseară, de la Vaslui, i-a creat antrenorului, pe lîngă dilema înlocuirii lui pe banda dreaptă, şi o altă problemă. Pe cine va desemna căpitan împotriva trupei "galacticului" Lopez Caro?



Ilie Dumitrescu a luat decizia imediat şi a decis ca pe braţul lui Cristi Tănase să stea diseară banderola care în ultimii ani a fost purtată de Rădoi, Goian, Ghionea, Paraschiv, Dică şi Petre Marin, jucători de pe urma cărora Steaua a încasat aproape 10 milioane de euro.



Piţi îl desemnase pe Surdu

Pe lista pretendenţilor, alături de Tănase, se mai aflau Bogdan Stancu şi Romeo Surdu. Acesta din urmă fusese desemnat de Piţurcă să fie căpitan în cazul în care Nicoliţă nu e pe teren, lucru care s-a şi întîmplat joi seară în momentul în care Bănel a fost înlocuit cu Răduţ. Ilie vede însă în Tănase, cel care poartă şi numărul 10 pe tricou, un fotbalist mai nimerit să joace acest rol.



Hotărîrea tehnicianului va fi şi pe placul lui Gigi Becali, cel care l-a indicat pe Tănase ca fiind cel mai nimerit să preia banderola imediat după plecarea lui Ghionea la FC Rostov, în februarie 2010. Atunci însă, Stoichiţă a decis că Petre Marin trebuie să fie căpitan.





Cel mai scump căpitan din istorie

Ilie Dumitrescu a desemnat să fie căpitan diseară un fotbalist pe care s-a plătit o sumă imensă pentru a fi adus în Ghencea. În august 2009, Tănase a costat 1,8 milioane de euro pentru jumătate din drepturile lui. Nici un alt fotbalist care a purtat în istoria de peste 60 de ani a clubului banderola nu a costat mai mult decît cel adus de la FC Argeş.





"Mă simt altfel şi fizic faţă de sezonul trecut, sînt mai puternic, mai bine pregătit. Bine că n-am mai avut parte de accidentări!"



"Pot mult mai mult decît am arătat pînă acum, nu ştiu să zic în procente cît voi creşte, dar o să fiu mai bun, asta e clar!"

Cristi Tănase, mijlocaş Steaua





Acum 10 zile: "Ar fi o onoare"

Fără să ştie ce avea să se întîmple, Cristi Tănase a comentat săptămîna trecută, într-un interviu exclusiv GSP, dacă şi-ar fi dorit să devină căpitanul Stelei, mai ales că Gigi Becali l-a indicat în primăvară ca fiind cel mai indicat. "Ar fi o mare onoare pentru mine să port banderola de căpitan al Stelei în viitor. Deocamdată, nu ştiu dacă am suficientă experienţă, cred că sînt alţii mai potriviţi", a spus Tănase.





Al doilea în topul notelor GSP

1. B. Stancu    7,20

2. Cr. Tănase    6,60

3. Latovlevici    6,40





1 an a trecut de cînd Tănase a ajuns în curtea Stelei, el fiind achiziţionat în august 2009 de la FC Argeş



31 de meciuri a bifat Tănase în tricoul Stelei în toate competiţiile





Căpitanii Stelei în ultimii 5 ani



Perioada    Căpitanii

2005-2007    Rădoi, Paraschiv

2008-2009    Ghionea, D. Goian

2009-2010    Ghionea, P. Marin

2010-2011    Nicoliţă, Tănase





Cei mai reprezentativi căpitani ai Stelei all-time



Perioada    Căpitanul

Anii '50    Alexandru Apolzan

Anii '60    Gheorghe Constantin

Anii '70    Anghel Iordănescu, Liţă Dumitru

Anii '80    Tudorel Stoica

Anii '90    Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuş

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.