Tehnicianul de 51 de ani a fost dat afară, în locul său urmînd a fi numit, după etapa viitoare, Victor Piţurcă
Cele cinci etape în care n-a reuşit să învingă pe nimeni l-au costat postul pe Aurel Ţicleanu. Supărat după remiza cu Astra (2-2), Adrian Mititelu i-a trimis tehnicianului un sms. "Îmi pare rău de munca ta, dar se pare că nu eşti compatibil cu echipa asta" ar fi fost mesajul patronului.
Demis pe blog
"Nu i-a zis clar că îl demite, dar tot cam acelaşi lucru înseamnă. Aceste vorbe l-au pus pe gînduri, aşa că se aşteaptă la orice", a mărturisit ieri dimineaţă un apropiat al lui Ţicleanu. De altfel, antrenorul Ştiinţei a anticipat decizia şi nu s-a întors cu echipa în Bănie, ci a preferat să meargă la familia sa în Braşov.
Sentinţa a venit mai tîrziu pe site-ul personal al lui Adrian Mititelu: "Din păcate, această ştire nu aş fi dorit să apară vreodată, însă postura ingrată în care mă aflu mă face să iau decizii nu prea plăcute. Mandatul de antrenor al lui Aurică Ţicleanu s-a încheiat după meciul cu Astra".
Varianta de rezervă: Conceicao
La meciul de sîmbătă, cu Sportul, echipa va fi pregătită de interimarul Sandu Tăbîrcă, urmînd ca apoi Mititelu să numească un înlocuitor care va beneficia de pauza de două săptămîni în Liga 1 prilejuită de cele două jocuri ale "naţionalei" în preliminariile CE 2012.
Varianta cea mai plauzibilă o reprezintă Victor Piţurcă, fostul antrenor al Stelei. Există însă şi o soluţie de rezervă: Antonio Conceicao, ex-tehnician la CFR Cluj, care a revenit recent în România pentru a urmări cîteva partide. Ambii au fost candidaţi la preluarea băncii tehnice a Ştiinţei înainte de startul sezonului, pînă la numirea lui Ţicleanu.
Ce solicită Piţurcă pentru a semna cu Ştiinţa
- un buget de transferuri de minimum 1,5 milioane de euro, bani de care Mititelu nu dispune momentan; ex-selecţionerul îşi doreşte cel puţin patru achiziţii: un fundaş central, un fundaş stînga, un mijlocaş coordonator şi un atacant
- achitarea datoriilor către jucători, existînd restanţe de mai bine de două luni
- Mititelu să iasă cît mai puţin în mass-media cu declaraţii despre echipă
Excluderea lui Costea i-a fost fatală
Surse din cadrul clubului susţin că la demiterea lui Ţicleanu a contribuit şi cearta cu Mihai Costea, pe care l-a scos din lot înaintea jocului cu Astra din motive de indisciplină. Atacantul a plecat la Rîmnicu Vîlcea şi a ameninţat că nu se mai întoarce la echipă atît timp cît pe bancă rămîne acelaşi tehnician.
În 2005 au retrogradat cu acelaşi parcurs
Ultima dată cînd Ştiinţa nu a cîştigat nici un meci în primele cinci etape, în sezonul 2004-2005, finalul de campionat a prins-o pe loc retrogradabil. Şi în urmă cu şase ani, linia de clasament era aceeaşi: 3 egaluri şi două înfrîngeri! În afara acestui exemplu, o singură dată se mai întîmplase ca oltenii să nu cîştige în primele cinci runde: în sezonul 1986-1987, cînd au terminat pe locul al 5-lea.
"Data trecută cînd am fost la Craiova, am ajuns după demiterea lui Ţicleanu. M-ar durea să se întîmple şi acum tot aşa"
"Dacă mă voi duce vreodată la Universitatea, vreau să am o echipă cu care să le bat şi pe Steaua, şi pe Dinamo, pe toţi!"
Victor Piţurcă, 9 august 2010
"Eu am semnat un contract, nu ştiu nimic. Probabil că la începutul săptămînii se vor pune lucrurile în mişcare"
Aurel Ţicleanu, antrenor U Craiova
"Jocul arăta din ce în ce mai rău. Instinctul m-a determinat să iau această măsură. Voi încerca să-l aduc pe Piţurcă, dar nu ştiu ce şanse am"
"Am vorbit şi cu Hagi mai demult, însă mi-a transmis că nu vrea să preia o echipă în plin sezon"
Adrian Mititelu, finanţator U Craiova
"Nu mă surprinde demiterea lui Ţicleanu. Mititelu îl vrea pe Piţurcă, însă nu cred că are bani pentru el"
Sorin Cîrţu, ex-antrenor U Craiova
7 meciuri fără victorie a avut Ţicleanu pe banca Ştiinţei în cele două mandate (1994; 2010): 4 egaluri şi 3 înfrîngeri
Fotbal • Liga 1 • ASTRA - U CRAIOVA 2-2
Meciul de la Ploieşti a fost ultimul al lui Ţicleanu pe banca Ştiinţei » Se pregăteşte Piţi
Articol de Alexandru Răducanu, George Ştucan — luni, 23 august 2010
{{text}}