După ce vineri, în prima zi la "Sika Cup", turneul care se desfăşoară în Germania, la Bad Urach, campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, a învins cu 21-11 pe Hypo Viena şi cu 19-9 pe SPR Lublin, sîmbătă vîlcencele şi-au trecut în cont alte trei succese.
"Galacticele" au trecut cu 18-13 (12-3) de Byasen Trondheim, vicecampioana Norvegiei, cu 16-11 (9-5) de Bayer Leverkusen, şi cu 19-13 (8-7) de Frisch Auf Goppingen.
Oltchim mai are de jucat cu Zvezda Zvenigorod, echipa lui Evgheni Trefilov, de la ora 21:00, dar indiferent de rezultat, nu mai poate pierde primul loc, fiind calificată în semifinale.
Meciurile turneului din Germania se dispută după sistemul două reprize a 15 minute fiecare.
{{text}}