Olteanul s-a plîns că e accidentat după meciul cu Grasshopper şi nu a rămas în cantonament
Bulgarul debutează în Liga 1, după ce s-a descurcat bine pe finalul partidei de la Zurich
Stanislav Anghelov debutează ca titular la Steaua, Dorel Stoica lipseşte pentru prima dată din echipă. Mijlocaşul român a clacat după maratonul de 120 de minute cu Grasshopper şi i s-a plîns lui Ilie Dumitrescu: "Sînt accidentat, n-am cum să joc cu Timişoara". Dorel a mers să-l consulte medicul echipei, după care i s-a permis să părăsească Ghencea, locul în care toţi colegii lui au rămas cantonaţi din momentul în care au revenit din Elveţia.
Stoica oricum risca să-şi piardă locul din primul "11", din cauza evoluţiei proaste de joi. A fost printre cei mai slabi stelişti contra lui Grasshopper, în cîteva faze chiar l-a scos din minţi pe Ilie, din cauza unor pase greşite. Olteanul a început sezonul foarte bine sub comanda lui Piţurcă, antrenorul lui favorit, dar randamentul său a scăzut de la meci la meci din clipa în care Dumitrescu a preluat echipa. Gigi Becali s-a implicat, a discutat cu el şi i-a garantat că îl susţine, dar tot n-a reuşit să-l "repare" după despărţirea de Piţi.
Ceilalţi rămîn titulari
Ilie Dumitrescu face abstracţie de oboseala acumulată la Zurich şi trimite diseară pe teren aproape aceeaşi echipă şi împotriva lui Grasshopper. Dorel Stoica e singurul care dispare faţă de formula aliniată joi. Fotbaliştii s-au resimţit în urma efortului depus în Europa League şi au beneficiat de un program lejer în ultimele două zile, cu un singur antrenament, programat ieri.
Şi Ilie e cantonat :)
Noul antrenor respectă întocmai programul pe care li-l impune fotbaliştilor! Dumitrescu a rămas în Ghencea, alături de elevii lui, imediat ce a ajuns din Elveţia, fără să mai treacă, măcar, pe acasă! În total, Ilie a petrecut în cantonament 13 dintre cele 18 zile care au trecut de cînd a fost numit antrenor al Stelei. Ultimul tehnician care proceda astfel era Gică Hagi. În schimb, Lăcătuş şi Stoichiţă nu dormeau cu echipa în camerele de la stadion.
1 gol a marcat Stoica la Steaua, chiar în prima etapă, cu U Cluj (2-1). El a fost titular în toate partidele de cînd a venit în Ghencea
18 zile au trecut de la ultimul meci disputat de Anghelov ca titular, Rusia-Bulgaria (1-0). Şi atunci a fost folosit tot ca închizător şi a ieşit în minutul 61, înlocuit
2 mijlocaşi defensivi mai are Dumitrescu în lot în afara lui Stoica, Anghelov şi Bicfalvi, exact cuplul care va juca azi contra lui Poli Timişoara
Fotbal • Liga 1 • STEAUA - POLI TIMIŞOARA, AZI, 20:00, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO
Dorel nu e în lot, intră Anghelov!
Stanislav Angelov, Angelov, Steaua
Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu, Răzvan Rotaru — duminică, 29 august 2010
{{text}}