Liga 1

A cui e victoria Craiovei, a lui Piţurcă sau a lui Ţicleanu? Se repetă dilema Ilie Dumitrescu-Piţurcă?

victor piturca si aurel ticleanu (dreapta), la stadionul steaua

Articol de Paul Muntenescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Parcursul excelent reuşit de Steaua, chiar şi după ce Victor Piţurcă a fost înlocuit de Ilie Dumitrescu, a dat naştere la o mulţime de controverse. Ba, chiar şi la un mare scandal în familia Stelei, după ce Ilie Dumitrescu a spus că "aş putea întreba şi eu dacă Emeric Ienei a cîştigat Cupa Campionilor, sau e meritul lui Halagian, care a făcut echipa la vremea respectivă? Dar nu ar fi normal sa fac o astfel de comparaţie", au fost vorbele noului Mister din Ghencea, vorbe care au stîrnit un scandal mare.

Cam la fel poate fi pusă problema şi acum, în Bănie, acolo unde Victor Piţurcă a condus echipa în etapa a 6-a, după ce Aurel Ţicleanu a făcut toată pregătirea de vară şi a condus formaţia la primele 5 meciuri.

Unul dintre ele a fost chiar împotriva Stelei, în Ghencea, partidă la care Craiovei i s-a anulat un gol valabil cînd avea deja 1-0, iar pînă oltenii au fost învinşi în cele din urmă cu 2-1.

Prima victorie obţinută de Craiova în acest sezon a fost realizată după ce la echipă a sosit Victor Piţurcă şi staff-ul său, însă mulţi spun că nimeni nu putea schimba mare lucru la o echipă în atît de puţine zile.

În aceste condiţii, al cui crezi că este meritul principal? Al lui Victor Piţurcă sau al lui Aurică Ţicleanu?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.