Altele   •   Juniori   •   STEAUA

"Cel mai tehnic jucător" de la Milan Junior Camp 2009 e bun de Milan, dar renegat de Steaua!

Articol de George Ştucan   —  luni, 30 august 2010

Roş-albaştrii l-au alungat pe Marius Cocîrlă (14 ani) din Ghencea după ce acesta a participat la Milan Junior Camp 2009 fără acordul clubului.







Are doar 1,55 metri înălţime, un bulgăre de talent. Pune sufletul în iarbă şi cînd bate un aut. Joacă fundaş şi mijlocaş pe ambele benzi, aleargă, driblează, pasează, parcă e un Rino Gattuso în miniatură, dar mult mai tehnic. Cu aceste calităţi i-a impresionat Marius Cocîrlă pe antrenorii italieni în 2009 la selecţia Milan Junior Camp, competiţie desfăşurată în Regie.



Cel mai tehnic Milano, din 400 de copii

Puştiul de 14 ani a fost unul din cei doi juniori care au cîştigat biletele la Milano, unde, la fel ca şi în România, a fost desemnat cel mai tehnic jucător al turneului. S-a luptat cu alţi 400 de copii din 37 de ţări! A ieşit şi pe San Siro în deschiderea unui joc cu Bari. Un vis devenit realitate!



Problemele sale au început la revenirea în ţară pentru că Steaua, clubul de care aparţinea, nu şi-a dat acordul ca Marius să participe la evenimentul organizat de AC Milan.



Ignorat la selecţia "naţionalei" U14

"Atît de tare s-au supărat cei de la Steaua încît nu mi-au trimis băiatul la preselecţia selecţionatei sub 14 ani, deşi era printre cei mai buni de acolo. A fost decizia directorului tehnic de atunci, Cornel Jurcă. Le-am zis că dacă ei nu cred că are valoare de lotul naţional, n-are rost să mai rămînă la Steaua", povesteşte Sorin Cocîrlă, tatăl fotbalistului.



"Steaua l-a transferat ilegal!"

Consecinţa acestei discuţii: puştiul a fost trimis la începutul lui 2010 la Pro Progresul sub formă de împrumut. "Ar trebui să revină anul viitor în Ghencea, dar eu nu vreau. Şi aşa atunci cînd Steaua l-a adus de la Alexandria, practic, l-a luat cu japca. I-au făcut dublă legitimare, el nici nu aparţine acestui club!", acuză Cocîrlă senior.





"Inclusiv Răzvan Lucescu l-a lăudat. L-a luat deoparte şi i-a spus să rămînă serios şi să se concentreze doar pe fotbal"

Sorin Cocîrlă



"La Milano a fost o experienţă. M-a impresionat baza sportivă, antrenorii, totul! Mi-ar fi plăcut să rămîn acolo, la unul din cele mai tari cluburi din lume"

Marius Cocîrlă



"E un copil talentat care îşi doreşte mult să reuşească. Are calităţi, e serios, nu văd de ce nu ar ajunge un fotbalist de valoare"

Cristi Rontea, antrenor Pro Progresul





Milan a vrut să-l păstreze

La finalul Milan Junior Camp Day, italienii i-au făcut o ofertă lui Marius Cocîrlă de a continua la Academia lor. "Ei doreau să-l las acolo singur, fără să aibă însoţitor, aşa că n-am fost de acord. Dacă ar fi avut măcar 16 ani nu m-aş fi împotrivit, dar acum e încă prea mic. Oricum, e monitorizat în continuare", spune tatăl jucătorului.



"La prima ofertă interesantă de afară după 16 ani, îl voi lăsa să plece. La noi, toate selecţiile sînt făcute pe pile!"

Sorin Cocîrlă, tatăl lui Marius



Sora geamănă şi fratele la Steaua

Marius nu este singur la părinţi. Puştiul de 14 ani are o soră geamănă, Mădălina, şi un frate mai mare, Laurenţiu, 17 ani (foto). Amîndoi activează la clubul Steaua, sora la secţia de scrimă, iar fratele la rugby. "Cei din federaţie spun despre Laurenţiu că este printre cei mai buni <<demi>> din ţară la categoria sa de vîrstă", adaugă mîndru, Sorin Cocîrlă.



Stau la cămin

De trei ani, Marius s-a mutat împreună cu familia din Alexandria în Bucureşti, deoarece tatăl său, fiind cadru militar, a fost transferat cu slujba. "Locuim la un cămin militar, în două cămăruţe. Eu cu soţia dormim într-una, iar copiii în cealaltă", spune Sorin Cocîrlă. Tatăl fotbalistului reuşeşte cu greu să-şi întreţină familia, mai ales că "sînt bugetar şi tocmai mi-au tăiat cinci milioane şi jumătate de lei vechi din salariu".



L-a ratat Sportul

Marius a fost aproape de a semna cu Sportul cînd încă juca la Rulmentul Alexandria. "Clubul a cerut însă 30 la sută dintr-un eventual transfer în străinătate după ce jucătorul ar fi trecut la profesionişti, iar Vasile Şiman nu a acceptat. Păcat, îmi pare rău că n-a ajuns acolo, ar fi lucrat cu antrenori foarte buni şi ar fi progresat!", îşi aminteşte Cocîrlă senior.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.