Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - POLI TIMIŞOARA 1-1

Vine şi Brandan: "Steaua mă ţine în România!"

Articol de Cătălin Popescu   —  marţi, 31 august 2010

Argentinianul de 27 de ani recunoaşte că ar fi vrut să plece în străinătate, de dragul familiei, dar şi că e aproape să-l urmeze în Ghencea pe Bilaşco, cel mai bun prieten al lui din România.







- Pablo, ce faci, mergi şi tu la Steaua?

- Situaţia mea nu e clară deocamdată. Vorbesc zilnic la telefon cu Victor Becali şi acum am stabilit că vom clarifica lucrurile în următoarele două-trei zile.



- Deci există posibilitatea să-i refuzi pe roş-albaştri?

- Asta nu! N-am refuzat-o pe Steaua, nu e adevărat! Dimpotrivă, avusesem o discuţie cu familia, care îşi dorea să schimbăm ţara, iar eu să schimb campionatul. Însă a venit propunerea din Ghencea şi asta mă cam ţine pe loc, în România. Fiindcă Steaua e un club important, extrem de tentant. E greu să refuz propunerea, ce mai!



- Ai discutat şi cu Ilie Dumitrescu?

- Vă spun doar că prezenţa lui pe banca Stelei constituie un alt argument pentru mine să merg în Ghencea. A fost un fotbalist fantastic, şi acum mai am în minte golul pe care ni l-a dat la Mondialul din '94! Atunci am suferit pentru înfrîngerea Argentinei, acum aş fi încîntat să lucrez cu Dumitrescu.



"Daţi-i titlul Stelei!"

- De transferul în masă al celor şase colegi ai tăi ce zici?

- Cucerim Ghencea, e clar! Ne-am dus peste stelişti şi i-am ocupat! Ha-ha-ha! Acum serios, părerea mea e că şefii fotbalului din România ar trebui să decerneze deja trofeul de campioană. Să-l dea Stelei, iar restul echipelor să se bată pentru locul al doilea.



- Atît de bun ţi se pare lotul?

- E cel mai bun, de departe. Poate doar CFR Cluj să mai poată emite pretenţii la cîştigarea titlului, dar ei au pe cap şi participarea în Liga Campionilor şi asta îi va uza.



- Dar şi Steaua e în Europa League. E mai uşor?

- Da, dar Bilaşco, Onofraş, Galamaz şi Marinescu n-au drept de joc în Europa, aşa că vor fi odihniţi şi în formă maximă în campionat.



- Şi tu?

- Da, şi eu voi fi în situaţia lor dacă semnez cu Steaua, adică pot juca numai în Liga 1.



- Prietenul tău Bilaşco a încercat să te convingă să mergi în Ghencea?

- El ar fi bucuros să-l urmez, ştiu asta. Deocamdată suporterii să se bucure că l-au luat pe Bilaşco, atacant de "naţională" şi supertransfer pentru Steaua. E valabil şi despre ceilalţi fotbalişti care au mers de la Urziceni, toţi sînt foarte, foarte buni.





"La Unirea sigur nu continuu, din cauza problemelor, şi aş veni la Steaua, clubul numărul 1 al României! În scurt timp îmi decid viitorul"

Pablo Brandan, mijlocaş



"S-a creat o impresie greşită, că eu aş fi refuzat Steaua! E complet fals! Doar am cerut două zile de gîndire în plus, dar propunerea din Ghencea e onorantă, mă face să mă simt important"

Pablo Brandan, mijlocaş



"Va mai veni un jucător de la Urziceni, veţi afla în curînd despre cine este vorba"

Gigi Becali, patron Steaua



3 posturi poate să acopere Brandan: fundaş stînga, mijlocaş stînga şi mijlocaş central



5 goluri a înscris Brandan în Liga I, în 73 de meciuri jucate pentru Urziceni

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.