Cu Chivu integralist, Inter s-a apropiat de forma din sezonul trecut abia după pauză. Nu i-a ajuns decît pentru un punct.
Suporterii Interului au aşteptat degeaba o reacţie a favoriţilor după eşecul cu Atletico Madrid (0-2), din Supercupa Europei. Nerazzurrii n-au reuşit decît un 0-0 la Bologna, în epilogul primei etape a noului sezon, la capătul unui meci în care au arătat două feţe. Au suferit cumplit în prima parte, cînd le-au lipsit şi ritmul, şi ideile, şi s-au trezit la reluare. Numai că Milito, Pandev şi Sneijder nu l-au putut bate pe portarul Viviano, iar Eto'o a trimis balonul în "transversală".
Chivu? În ciuda evoluţiei catastrofale de la Monte Carlo, antrenorul Rafa Benitez l-a titularizat din nou pe flancul stîng al defensivei Interului. Iar "tricolorul" i-a răsplătit încrederea printr-o evoluţie bună. S-a achitat de sarcinile defensive, iar cînd jocul i-a oferit ocazia a venit inclusiv în sprijinul colegilor din atac.
International • Stranieri • BOLOGNA - INTER 0-0
Chivu a avut o prestaţie foarte bună cu Bologna la debutul noului sezon de Serie A
Articol de Aurelian Botezatu — marţi, 31 august 2010
{{text}}