Liga 1

Prunea: "E o diferenţă mare între ce vrem noi şi ce oferă nemţii pentru Andrei Cristea". Rămîne Cristea la Dinamo?

Andrei Cristea

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Florin Prunea, managerul sportiv al lui Dinamo, speră ca pauza de două săptămîni să ajute echipa să-şi rezolve problemele din defensivă. Oficialul roş-albilor spune că transferul lui Andrei Cristea la Karlsruhe, în Germania, nu e definitivat.

"Nu e numai problema defensivei. Avem această întrerupere, vom juca un amical cu Gaziantep şi sper că vom reuşi să punem la punct anumite chestii.

În legătură cu Andrei Cristea, totul este deschis, dar deocamdată nu sîntem pe aceeaşi lungime de undă cu cei de acolo, urmează să mai discutăm în zilele următoare. E o diferenţă destul de mare între ceea ce vrem noi şi ce oferă nemţii. E totuşi golgeterul României, înţeleg că e criză peste tot, nemţii au avut şi probleme, dar avem şi noi pretenţiile noastre", a spus Prunea.

Andrei Cristea trebuia să plece în această dimineaţă în Germania, dar au apărut probleme în legătură cu transferul său, iar atacantul nu a mai plecat, a rămas în România şi aşteaptă să se înţeleagă cluburile.

Florin Prunea a vorbit şi despre concurenţa pentru postul de portar, dar şi de la Dinamo: "La capitolul portari la naţională stăm destul de bine. Lobonţ se bate pentru un loc de titular la Roma, Tătăruşanu a crescut mult, acest lucru îl datorează mult echipei de tineret.

La Dinamo, Naumovski a apărat în ultimele două partide şi a făcut-o bine. Cristi Bălgrădean e un goalkeeper tînăr şi valoros.

Ema Dolha a revenit, a apărat la echipa a doua, cînd va considera Ando că are nevoie de el îl va avea la dispoziţie. Nu şi-a spus ultimul cuvînt.


Obiectivul nostru, de foarte mulţi ani, este cîştigarea titlului, rămîne de văzut dacă vom şi reuşi. Torje, în acest moment, e cel mai în formă jucător din competiţia internă", a spus Prunea la televiziunea sportro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.