Sporturi   •   Handbal   •   OLTCHIM

Peter Kovacs nu e mulţumit de jocul Oltchimului: "Mai avem de lucrat!"

Articol de Istvan Deak   —  vineri, 03 septembrie 2010

Deşi în meciurile amicale a cîştigat 19 din cele 20 de jocuri disputate cu Oltchim, antrenorul Peter Kovacs nu e pe deplin mulţumit. Tehnicianul le laudă pe Yeliz Ozel, pentru jocul ei încîntător, şi pe Valeria Beşe, pentru travaliul fantastic în defensivă.







Ungurul Peter Kovacs, tehnicianul Oltchimului, e un tip perfecţionist. A fost doar cel mai bun jucător din lume doi ani, în 1981 şi 1982, pe vremea cînd era golgeterul lui Honved Budapesta. Vrea mult de la elevele sale de la Vîlcea. "Am jucat în această vară 20 de meciuri şi am învins în 19. Am cîştigat două turnee la care am participat, iar la unul am terminat pe trei. Din acest punct de vedere sînt mulţumit, dar pot spune că nici un meci nu a fost perfect, să fiu mulţumit sută la sută. Nu am reuşit 60 de minute constante, apărarea nu a fost la înălţime, concentrarea a lipsit uneori", spune Kovacs.



Reproşurile continuă. "Încă nu avem răbdarea necesară în faza de atac. După două-trei pase aruncăm la poartă. Eu îmi doresc altceva, dar sînt convins că încet-încet vom remedia aceste greşeli", a adăugat tehnicianul.



"Chinul de a face echipa!"

După două luni la conducerea Oltchimului, Peter Kovacs face o radiografie a lotului, în urma evoluţiilor din amicale ale jucătoarelor. "Eu sînt mulţumit de toate fetele. Au avut momente bune şi mai puţin bune pe parcursul partidelor. Toată lumea vorbeşte de Yeliz Ozel, care pentru mine nu e o surpriză, deşi m-a încîntat jocul ei. Eu fiind un antrenor care pune mare accent pe defensivă o evidenţiez pe Valeria Beşe, o handbalistă de excepţie, cu un travaliu fantastic". Kovacs are acum o problemă, înaintea meciurilor oficiale trebuind să aleagă jucătoarele care să facă parte din echipă. "Am un lot valoros atît cantitativ, cît şi calitativ. Voi avea plăcerea, dar şi chinul de a alege mereu cele mai în formă jucătoare, fiindcă valoroase sînt toate".



Totul pentru Ligă

Kovacs e conştient că la Oltchim trebuie să egaleze cel puţin rezultatul din sezonul trecut pentru că oamenii de pe lîngă echipă să fie mulţumiţi. "Ştiu că se aşteaptă mult, nu mi-e teamă de obiective, dar noi trebuie să ne concentrăm pe obiectivul imediat şi anume acela de a trece de faza grupelor. Nu trebuie să tratăm adversarii de sus pentru că vom avea probleme. Pînă la finală mai e drum lung", a încheiat maghiarul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.