Auto

Japonezul Shoya Tomizawa a murit ieri în Marele Premiu al statului San Marino la doar 19 ani » Terifiant

Articol de Valentin Damian  —  luni, 06 septembrie 2010

Asiaticul s-a dezechilibrat într-un viraj, fiind călcat apoi de  doi motociclişti, unul chiar pe cap, iar celălalt a trecut efectiv peste el.



Sfîrşit tragic pentru japonezul Shoya Tomizawa în timpul Marelui Premiu al statului San Marino. Asiaticul de 19 ani concura pentru echipa Suter de la clasa Moto 2, ultima înaintea celei la care aleargă Valentino Rossi. În turul 13, imediat după un viraj, Tomizawa s-a dezechilibrat într-o porţiune de circuit unde se atinge viteza de 240 de km/h. Se afla pe locul 4 în acel moment, iar în spatele său veneau, lansaţi, alţi doi motociclişti, Alex de Angelis şi Scott Redding.

Cei doi nu l-au putut evita, iar ce-a urmat a fost îngrozitor, greu de privit. Primul a trecut cu motocicleta peste capul japonezului, după care Redding s-a suit peste el. Japonezul a fost transportat imediat la spitalul din Riccione, medicii constatînd moartea acestuia din cauza multiplelor fracturi craniene, toracice şi abdominale. La ora 14:20 a fost constatat decesul. Alex de Angelis a scăpat nevătămat, iar Redding, după ce a fost luat cu targa, nu i s-a descoperit nici o fractură.

Vestea a îngrozit lumea motosportului. Celebrul Valentino Rossi se pregătea de cursă. "Cînd astfel de lucruri se întîmplă, nimic nu mai contează", a declarat italianul.

Shoya Tomizawa concura din acest an la clasa Moto 2. Avea deja o victorie în Qatar şi un loc doi în Spania. Pe urmă, rezultatele sale n-au mai fost dintre cele mai bune, însă specialiştii spuneau despre el că este foarte talentat, iar în viitorul apropiat va ajunge în Moto GP. În 2006-2007, el a alergat la 125 cmc, după care în perioada 2008-2009 a trecut la 250 cmc. Este al doilea japonez care moare în Moto GP în ultimii ani. În aprilie 2003, la Suzuka, Daijiro Kato şi-a găsit, şi el, sfîrşitul tot pe pistă.



19 ani avea japonezul Shoya Tomizawa, fiind la primul sezon în Moto 2

240 km/h este viteza pe care o ating motocicliştii în porţiunea de circuit unde s-a întîmplat teribilul accident


"Sînt distrus"
Alex de Angelis, unul dintre piloţii implicaţi în accidentul care a dus la moartea lui Tomizawa a spus că este devastat de faptele petrecute. "Nu eram conştient de ce s-a întîmplat. E o chestiune de secunde", a  spus  pilotul de la Honda.


"Am văzut la televizor ce s-a întîmplat. Terifiant! L-am văzut că nu mai mişca şi m-am gîndit că e mort deja. Mare păcat. Shoya era un tip extrem de simpatic"
Valentino Rossi

"E sportul pe care ni l-am ales singuri. Nimeni nu ne-a pus pistolul la tîmplă ca să facem aşa ceva"
Fonsi Nieto

"Cînd astfel de lucruri se întîmplă nu se poate spune nimic. E mare păcat pentru că era o persoana foarte bună şi un luptător înnăscut ca pilot. Nu pot afirma decît că-mi pare foarte rău"
Jorge Lorenzo

"E atît de ciudat, parcă am fost găurit de ceva. Eram atît de fericit că am cîştigat şi apoi am aflat şi s-a deschis o gaură în mine"
Dani Pedrosa

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.