Europa s-a impus în prima ediţie a Cupei Continentale de atletism, competiţie care s-a desfăşurat la Split (Croaţia).
La acest concurs au participat patru echipe reprezentînd cele 5 continente care s-au întrecut pentru supremaţia în atletismul mondial. În echipa Europei au fost selecţionaţi şi doi români, vicecampioni europeni: Nicoleta Grasu (disc) şi Marian Oprea (triplusalt).
Marian Oprea a contribuit la succesul europenilor, după ce s-a impus în proba de triplusalt. Vicecampionul european al probei a reuşit o săritură de 17,29 m, din ultima încercare, reuşind să-i depăşească pe cubanezul Alexis Copello (17,25 m), în timp ce pe poziţia a treia s-a clasat britanicul Philips Idowu (17,24 m). Nicoleta Grasu s-a pe locul şase, cu performanţa de 59.69 m, aruncare reuşită din ultima încercare.
"A fost o competiţie strînsă. Am fost al treilea înaintea ultimei încercări, am vrut să sar cît mai bine şi, din fericire, a fost suficient pentru a cîştiga", a declarat Marian Oprea.
Sportivii europeni au acumulat un total de 429 de puncte, după cele două zile de concurs, reuşind să depăşească Statele Unite ale Americii (419,5 puncte), Africa (292 puncte) şi iar Asia/Pacific (286,5 puncte).
Cupa Continentală este competiţia care se desfăşoară în continuarea Cupei Mondiale, reuniune ce s-a desfăşurat pe parcursul a zece ediţii, între 1977 şi 2006.
foto:iaaf.org
{{text}}