David Villa urmăreşte cu mare atenţie evoluţia celor 33 de mineri prinşi în subteran, în mina San Jose, din Chile. Se simte foarte apropiat de ei şi ştie prin ce trec atît ei, cît şi familiile lor. În urmă cu mulţi ani, tatăl său s-a aflat într-o situaţie similară.
"Fac parte dintr-o familie de mineri şi mă preocupă soarta lor, totul va fi bine. Vreau să le spun că sînt alături de ei şi că noi toţi cei care ştim ce înseamnă viaţa de miner sîntem alături de ei".
Printre cei prinşi în subteran se află un fost fotbalist, Franklin Lobos, fost coleg al lui Ivan Zamorano.
Acoperişul minei de cupru şi de aur San Jose (725 de kilometri de capitala Santiago) s-a prăbuşit, blocînd înăuntru 33 de mineri. În numărul de ieri al Gazetei Sporturilor a fost prezentat subiectul.
Cotidianul spaniol Mundo Deportivo va duce minerilor din Chile blocaţi în subteran un tricou blau-grana al lui Villa, cu un mesaj de încurajare.
David Villa ia un tricou al Barcelonei, îl întinde şi nu zîmbeşte. Pe faţa lui se citeşte preocuparea. Pe tricou poate fi citit un mesaj: "Curaj, minerilor". Villa ia un marker şi adaugă: "Multă putere şi mult curaj!" şi se semnează, pentru că vrea să le transmită ortacilor că e alături de ei, că e cu gîndul acolo, la 800 de km nord de Santiago. David vrea ca toţi minerii şi familiile lor să ştie că nu doar Chile suferă pentru ei, ci întreaga lume e zi de zi cu ochii pe ei, pe evoluţia lor şi îi susţine în lupta de a ieşi la suprafaţă.
Villa nu e doar un fotbalist, un campion al lumii, un golgeter înnăscut, cel mai bun transfer al acestui sezon la Barcelona, vedetă mondială, Villa e miner, chiar dacă nu a coborît niciodată în mină, pentru că tatăl său a lucrat 27 de ani în mină, pentru că bunicul său a fost miner, la fel ca şi străbunicul său. Împărtăşeşte sentimentele familiilor implicate, pentru că e unul dintre ei, pentru că nu are nevoie să i se explice prin ce trece un miner. Mama sa, Dorita, o femeie frumoasă, cu un zîmbet prietenos şi grijuliu a experimentat suferinţa prin care trec acum alte familii, ducîndu-i grija soţului ei zilnic, ani de zile.
David întreabă cînd vor putea minerii să iasă la suprafaţă, e marea întrebare. Pentru a găsi răspunsul se munceşte zi şi noapte. Villa ştie cum sînt hrăniţi minerii, ştie că au slăbit 10 kg, dar mai ştie şi că s-au organizat bine pentru a putea trece peste faptul de a trăi fără lumina soarelui şi mai ştie că se ajută unii pe alţii să supravieţuiască de la o zi la alta.
"Fac parte dintr-o familie de mineri şi împărtăşesc suferinţa familiilor, dar sînt sigur că totul va fi bine, veţi vedea că va fi bine!" Pentru un moment, Villa dă senzaţia că va începe să plîngă, dar e un bărbat obişnuit să îndure astfel de emoţii: "Voiam să le spun că sînt alături de ei, că toţi cei care ştim ce înseamnă viaţa în mină sîntem alături de ei, că lumea întreagă urmăreşte povestea lor şi îi sprijină, din toate colţurile lumii..."
Un fost fotbalist e acolo jos. Franklin Lobos are 53 de ani şi a jucat pentru La Serena, Santiago Wanderers, Deportes Iqueque, Regional Atacama şi Cobresal, unde a fost coleg cu Ivan Zamorano. Fiica lui Franklin, Carolina, povesteşte că atunci cînd a reuşit să vorbească timp de 30 de secunde cu tatăl său i-a spus: "Am încercat să-ţi trimitem o minge ca să te mai distrezi şi să-ţi ocupi timpul, dar nu am reuşit".
Jimmy Sanchez, un alt miner prins în subteran, e un fanatic al echipei Universidad de Chile, iar membrii familiei sale au adus un tricou al echipei la intrarea în mină.
Mundo Deportivo va duce tricoul lui Villa la mină, pentru a-l oferi familiilor minerilor. Villa îi simte aproape, în inima sa.
22 decembrie 1989. Un incendiu la "Pozu Mosquitera" a pus capăt vieţii a 4 mineri, iar tatăl său era şi el alături de aceştia. David avea 8 ani şi dormea, nimeni nu a vrut să-l trezească pentru a-i spune că în acea zi nu se va putea juca alături de prietenii săi din Tuilla, pentru că 4 familii treceau printr-o dramă cumplită, pentru că 4 mineri nu se mai puteau întoarce niciodată la casele lor. Dorita, mama lui David, trecea prin nişte emoţii greu de descris. Disperarea i se putea citi în ochi, pentru că fiecare zi de lucru era chinuitoare. Niciodată nu ştii dacă nu va fi şi ultima.
Villa îşi aduce aminte cînd s-a trezit şi li s-a povestit: "fără prea multe detalii că tata era rănit... îmi amintesc, normal că-mi amintesc, aveam 8 ani... Au murit 4 colegi de-ai lui tata, 4 mineri". Mel, tatăl lui David, a suferit o fractură de piramidă nazală, a avut probleme cu vertebrele şi a fost supus a cîte două operaţii la fiecare braţ. Era cel mai grav accident pe care îl suferea în mină, mai trecuse printr-o sperietură în 1970, dar nu la fel de gravă ca aceasta, în care incendiul i-a ucis 4 colegi.
"Tata a continuat să muncească încă doi ani". Au închis apoi 'La Mosquitera I' de unde încă ieşea fum de cărbune ars. Cînd au închis 'La Mosquitera II' pensionarea unui număr mare de mineri l-a prins şi pe Mel, care avea 43 de ani şi îşi petrecuse o viaţă întreagă în mină.
David avea 10 ani şi suferise o dezamăgire, la 9 ani, cînd Oviedo îl respinsese după nişte teste pe care le dăduse, motivaţia fiind că era mic de înălţime. Dar a trecut peste asta, avînd parte de sprijinul unei familii care înţelege cu adevărat problemele importante ale vieţii. A reuşit să treacă peste pentru că Mel întotdeauna a ştiut că fiul său nu va fi miner, că nu va coborî niciodată la 900 de metri în subteran pentru a cîştiga bani să trăiască, că va fi fotbalist. A fost şi el în gaura aia care i-a ucis 4 colegi, iar viaţa îi rezervase fericirea de a-şi vedea fiul devenind fotbalist şi, mai mult decît atît, campion al lumii.
David a început fotbalul la Union Popular Langreo şi cînd David a scos steagul regiunii Tuilla la cîştigarea CM 2010 din Africa de Sud toată lumea a ştiut atunci că David e fiul, nepotul şi strănepotul unor mineri, oameni care ştiu să sufere, oameni cărora nu le pasă cînd bate recordul de goluri stabilit de Raul, pentru că se va întîmpla într-o zi şi va continua să marcheze goluri pentru Spania şi pentru Barcelona.
Villa se întoarce la Tuilla în fiecare vară. A făcut-o şi după Mondial. Părinţii săi, Mel şi Dorita, trăiesc tot acolo, alături de prietenii lor dintotdeauna. Nu se mai extrage cărbune din mine, sînt închise demult.
sursa: elmundodeportivo.es
{{text}}