Nemulţumit de randamentul lui "Vamă", patronul Rapidului se bagă la negocieri pentru a-i aduce încă un atacant lui Şumudică.
După conflictul iscat de subiectul "Cassio", George Copos pare tentat să suplimenteze bugetul de achiziţii, dar vrea să se ocupe personal ca la Rapid să mai ajungă un atacant în aceste zile, sărindu-l din schemă pe Dinu Gheorghe.
"Bugetul iniţial pentru transferuri a fost depăşit, dar fac eforturi foarte mari pentru a i-l aduce lui Şumudică şi pe Moraes. Nici nu ştiţi cît de greu îmi e! Discuţiile pentru fotbalist continuă, ni-l dorim foarte mult, dar totul depinde de cei de la Gloria Bistriţa", a precizat şeful din Giuleşti. El are pregătită şi o variantă de rezervă: "Mă voi întîlni cu preşedintele lui Braga în cîteva zile. Portughezii ne pot ceda un atacant care ar fi foarte bun pentru noi. E foarte posibil să batem palma".
Camerunez sau senegalez
Primul vîrf vizat din lotul vicecampioanei Portugaliei a fost brazilianul Rodrigo Lima (26 de ani), dar acesta a devenit netransferabil după ce a reuşit un hattrick în UCL acum o săptămînă pe terenul lui FC Sevilla. Rapid poate alege între senegalezul Ladji Keita (27 de ani) şi camerunezul Meyong Ze (29 de ani).
"Sînt mulţumit de munca pe care o depune Şumudică, merită o şansă şi vreau să-l ajut cît pot de mult"
George Copos, patron Rapid
"Lăsaţi finanţatorul - adică pe mine - să se ocupe de finanţare, iar de transferuri lăsaţi staff-ul tehnic să se ocupe"
George Copos, pe 12 august pe blogul lui
"Poate ne face o surpriză domnul Copos şi îl ia pe Moraes! Nu ştiu la ce preţ s-a mai ajuns la negocieri, dar cred că nu ar trebui să ofere mai mult de 700.000 de euro"
Dinu Gheorghe, preşedinte Rapid
"Vreau în Ligă!"
După ce Dinu Gheorghe şi Şumudică au anunţat că obiectivul în acest sezon e clasarea pe un loc de Europa League, George Copos le transmite acestora să-şi propună un ţel mai îndrăzneţ. "Rapidul trebuie să termine în acest an pe locurile 1-2! Am asigurat echipei un buget de 6,5 milioane de euro, cu aceşti bani se poate atinge obiectivul. Sînt mulţumit pînă acum de parcursul echipei", a spus Copos în Adevărul.
"Vamă" trage de Narcis
Dorit şi de Steaua, Narcis Răducan e aproape să bată palma cu Rapidul, unde ar urma să fie numit director sportiv. Dinu Gheorghe e cel care insistă pentru ca fostul oficial al Unirii Urziceni să vină în conducerea giuleşteană. Fost fotbalist la Rapid în sezoanele 1999 - 2000 şi 2001 - 2002, Răducan ar urma să spioneze adversarii trupei lui Şumudică, dar şi să vadă la lucru fotbalişti pasibili de a fi transferaţi în Giuleşti.
>> Copos: "CFR Cluj şi Steaua nu au nici o şansă în grupe! Nu investim serios precum o fac cluburile din afară şi ne vom face de rîs în continuare. Pînă acum am făcut performanţe doar cu noroc".
>> Pe site-ul www.rapidisti.ro fanii pot cîştiga un rucsac Adidas dacă nimeresc scorul corect al partidei cu CFR Cluj. Meciul e programat vineri, de la ora 20:30.
Fotbal • Liga 1 • RAPID - CFR CLUJ, VINERI, 20:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO
Copos se implică la echipă şi-l aduce pe Moraes!
Articol de Alexandru Răducanu — marţi, 07 septembrie 2010
{{text}}